LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.
Dacă părăseşti şoseaua principală şi te aventurezi prin satele din munţii Ceahlău, Călimani, Hăşmaş, Stînişoara, Giurgeu, vezi la cîteva case cîte un gater. Din sate, urci pe drumurile forestiere, printr-un defileu săpat între munţii de rumeguş. E o minune să vezi un om cu mîinile în buzunar. Doar la volanul camioanelor cu lemne sau la dîrlogii cailor care trag căruţele cu lemne. Cine nu cară lemne le taie. Aceasta e viaţa de pe valea Bistriţei, a Bistricioarei şi a Bicazului, de pe malurile lacului Izvorul Muntelui. Toată lumea fură. Să fim bine înţeleşi: furt înseamnă şi dacă exploatezi ca neomul propria pădure, tăind mai mult decît îţi permite legea.
UNIŢI ÎN HOŢIE. În România nu au rămas prea multe de furat. Pădure încă mai este. Cît o mai fi. Marii afacerişti de genul lui Culiţă Tărâţă, Verestoy Attila sau Omar Hayssam au scos averi cosmice de pe urma exploatării pădurilor. Alături de ei, prosperă fiecare primar, şef de post sau popă din satele aflate în zonă: Durău, Hangu, Tulgheş, Grinţieş şi cîte altele. Împreună cu aceştia, fiecare localnic jumuleşte din pădure cît apucă. Aceasta e explicaţia faptului că nu moare nimeni de foame de-a stînga şi de-a dreapta Carpaţilor. Comunităţile locale sînt unite în hoţie. În complicitate. Străinii nu sînt bineveniţi. Turiştii sînt priviţi cu suspiciune. Orice maşină necunoscută e petrecută de priviri temătoare, orice căruţaş are telefon mobil prin care e
