Franţa a preluat la 1 iulie preşedinţia Uniunii Europene, cu un tam-tam pe măsura orgoliului său naţional. Preşedintele Franţei şi-a anunţat deja venirea la Strasbourg, unde săptămîna viitoare va vorbi în plenul Parlamentului European

Franţa a preluat la 1 iulie preşedinţia Uniunii Europene, cu un tam-tam pe măsura orgoliului său naţional. Preşedintele Franţei şi-a anunţat deja venirea la Strasbourg, unde săptămîna viitoare va vorbi în plenul Parlamentului European. În acelaşi timp, campania de imagine lansată de la Paris în aceste zile nu are însă doar rolul de a sublinia importanţa acordată de francezi deţinerii, timp de şase luni, a conducerii UE, ci şi de a provoca un suflu optimist, menit să susţină proiectele ambiţioase cu care hiperenergicul locatar de la Palatul Elysée porneşte la drum. Se creează, astfel, un orizont de aşteptare care riscă, în caz de insatisfacţie, să năruie şi ultimele speranţe privind ieşirea Europei din impas.

De parcă n-ar fi fost de ajuns votul negativ al irlandezilor şi, ulterior, refuzul preşedintelui ceh, Vaclav Klaus, de a mai ratifica Tratatul de la Lisabona, Franţa a încasat două lovituri neaşteptate, chiar o dată cu preluarea preşedinţiei UE. Lech Kaczynski a anunţat că, deşi Parlamentul polonez s-a pronunţat în favoarea ratificării, nu va semna tratatul de reformă a instituţiilor europene, pentru că documentul este “deocamdată fără obiect”, din cauza imposibilităţii de se mai respecta, o dată cu veto-ul Irlandei, principiul unanimităţii, ce stă la baza adoptării actelor fundamentale ale UE. Declaraţia preşedintelui Poloniei a fost precedată de aceea a omologului său de la Berlin, care a anunţat că, la rîndul său, nu va promulga textul votat de Parlament încă din mai. Motivul invocat de Horst Kohler îl reprezintă obiecţiile ridicate în faţa Curţii Constituţionale asupra Tratatului, care, în opinia contestatarilo