Ambasadorul Franţei la Bucureşti ne-a lăudat pentru progresele făcute de la aderare şi pînă acum şi pentru interesul pe care îl manifestăm faţă de Uniunea Europeană, dar ne-a şi avertizat că am putea să nu beneficiem de buzunarul comunitar, dacă nu ne facem temele la capitolele restante.

“Mă bucur că aderarea românilor la ideea europeană nu se dezminte, la 18 luni după intrarea ţării dumneavoastră în Uniunea Europeană, dacă dau crezare tuturor sondajelor de opinie”, a declarat ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, la conferinţa de presă de astăzi, convocată cu prilejul preluării, de către Franţa, a preşedinţiei Uniunii Europene. Chiar înainte de a prezenta pe larg cele patru “ambiţii” ale preşedinţiei fanceze în exerciţiul mandatului său comunitar, ambasadorul a făcut un scurt bilanţ al aderării României la UE.
DE INVIDIAT. Henri Paul a apreciat faptul că aderarea i-a adus în primul rînd României rezultate economice pozitive, cum a fost rata de creştere economică pe primul trimestru al acestui an, care a ajuns la 8,2%. Un asemenea rezultat “ar face să pălească de invidie alte state membre”, a afirmat ambasadorul francez, care a lăudat şi dinamica exporturilor noastre, şi pe cea a industriei. “Recuperarea întîrzierilor în domeniul socio-economic realizat de România în comparaţie cu celelalte state membre este în curs şi aş putea spune că este chiar la apogeu”, a ţinut să precizeze diplomatul francez.
PUNCTE SLABE. După laude a venit însă şi duşul rece, Henri Paul amintindu-ne şi de capitolele restante ale procesului de integ