Exact acum patru ani, Miklos Bacs mă invita la Cluj, ca şi pe alţii, ca să văd promoţia lui de actori. De cîte ori ne întîlnim cumva, pe ici, pe colo, se activează o emoţie specială, o stare ciudată de bine. Aceea de demult, de la începutul anilor nouăzeci, cînd l-am văzut prima dată. Juca Mr.Martin în spectacolul lui Tompa Gabor cu "Cîntăreaţa cheală" de Eugen Ionescu. Probabil, unul dintre spectacolele pe care l-am iubit, ani de zile, foarte mult. Imaginea acelui personaj este un flash care prefaţează fiecare dialog al nostru. Un preambul pe care memoria subiectivă îl scoate mereu, ca pe un as din mînecă, în favoarea dialogului. Am stat de vorbă, la telefon, mi-a povestit în mare cum a lucrat cu studenţii, cum a făcut unul dintre spectacolele lor de absolvenţă, acela după piesa lui Matei Vişniec cu "Bine mamă da' ăştia povestesc în actu' doi ce se-n­tîm­plă-n actu'-ntîi", cum a gîndit o Gală de actorie ca pe un eveniment care să marcheze încheierea unei etape, şi altele, şi altele. Dincolo de bucuria unor fapte împlinite, era şi un soi de mîndrie în ceea ce enumera. Un prea plin pe care dorea să-l împărtăşească. Plecam din ţară şi nu am putut să fiu alături de el. Am purtat povara absenţei mele de atunci, deşi motivată. Există o frustrare cînd cineva te invită să-i fii în preajmă şi, dintr-un motiv sau altul, nu reuşeşti. Am simţit, însă, nu imediat, că acolo se petrece ceva. Vocea acestui actor-profesor conţinea un mesaj mai subtil, mai profund. Transmis cu modestie şi cu discreţie. Aşa cum este Miklos Bacs. Mai tîrziu m-am frămîntat că nu am putut să fiu martora unui început, prima ediţie a GALACTORIA, iniţiată de Miklos Bacs ca un prilej extraordinar pentru ca tinerii actori să fie văzuţi de către directorii de teatre, de către specialişti. O idee structurată de un actor pe care l-am admirat mereu pe scenă în montările lui Tompa Gabor, Silviu Purcărete, Vlad Mug