Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru oi

Publicat in Jurnalul, vineri 4 iulie 2008 ·

ZOOTEHNIE ● APIA dă subvenţiile pentru animale

Fermierii au depus cereri pentru subvenţionarea creşterii a 6,5 milioane de oi şi capre. Banii vor fi acordaţi de APIA începînd din octombrie.

ZOOTEHNIE ● APIA dă subvenţiile pentru animale

Fermierii au depus cereri pentru subvenţionarea creşterii a 6,5 milioane de oi şi capre. Banii vor fi acordaţi de APIA începînd din octombrie.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat la 30 iunie campania de depunere a cererilor pentru plăţile naţionale directe complementare la oi şi capre. Termenul iniţial de finalizare a campaniei era 15 iunie, dar a fost prelungit cu două săptămîni, ca urmare a numărului scăzut de solicitări depuse. Prelungirea a dat roade, astfel că pînă la 30 iunie au fost depuse aproximativ 39.000 de cereri pentru circa 6.500.000 de animale, în creştere cu 3.637 de cereri, respectiv 1.596.040 de capete, comparativ cu anul trecut. Valoarea subvenţiei este de 45 de lei pe cap de animal şi va fi acordată începînd cu 1 octombrie, în ordinea depunerii cererilor.

CONTROALE. Etapa următoare este de introducere a datelor în calculator, urmînd ca apoi să fie extras aleatoriu eşantionul de control pe teren. Astfel, potrivit obligaţiilor asumate de România faţă de Uniunea Europeană, în cei trei ani în care se acordă primele pentru capre şi oi autorităţile trebuie să efectueze controlul pe teren al întregului efectiv pentru care s-a solicitat sprijin financiar. În 2007 au fost ve-rificate 10% din solicitările depuse, anul acesta vor fi controlate 40%, iar în 2009 restul de cereri. Începînd cu anul acesta, verificările de teren sînt efectuate de Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, ca urmare a acordului de delegare încheiat la 13 mai.

CONDIŢII. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură atrage at

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°