Sîntem neobosiţi în fixarea invidiilor
Nu ştiu cîţi mai sînt în situaţia mea, dar recunosc că nu mă pot întoarce atît de repede de la Euro 2008 la fotbalul din ţărişoara mea; nu pot intra uşor în “atmosfera pregătirilor pentru viitorul sezon”. Sînt încă în stratosfera acelei poveşti din pădurea vieneză, aceea cu toreadorul spaniol şi taurul german. De la Xavi, Senna, cu accent pe Fabregas, nu pot tranzita într-un picior la Steaua - Maribor, nici la CFR Cluj - Kiev şi la atîtea alte noutăţi din străvechiul ciclu: “N-au dansat decît o vară”. După trei săptămîni petrecute într-un balon - exact: rotund! - de unde am uitat de Turcu (nu de turci!), de Borcea, de Copos şi Taher şi nu mai dau alte nume obsedante, încă nu-s dispus să aterizez în ţara atîtor megalomani capabili să mintă şi să glumească dintr-o răsuflare.
Dacă aţi observat, 3 săptămîni în fotbalul european nu s-au emis lăudăroşenii, nu au avut loc excese de grandomanie; s-a jucat cît mai ofensiv şi s-a vorbit cît mai prudent. Cu o excepţie, repede penalizată, dacă nu de destin, de fatalitate, măcar de legile sportului de performanţă şi contraperformanţă: cazul Rusiei. După meciul ei extraordinar cu Olanda, lui Hiddink i s-au promis statuie şi cetăţenie rusească. El însuşi a întrecut măsura. Bunul simţ mă face să mă denunţ că şi eu am zbîrnîit pentru zbornaia aceea care a spulberat o Olandă ce îmi părea invincibilă. Joia trecută, dimineaţa, îmi încheiam articolul slăvindu-l pe Arşavin, ca noaptea, după ce am văzut cum nu s-a văzut cu Spania, să mă perpelesc de furie împotriva mea, dar şi a lui Hiddink, care ne asigurase pe toţi că “Arşavin are un mental de fier”; am început să mă liniştesc a doua zi, cînd am aflat că, după eşec, mentalistul s-a distrat foarte bine la o petrecere apreciată de el ca genială şi nu se simte deprimat, ceea ce mi-am urat şi mie; mi-am revenit deplin cînd am auzit ce ch
