Dintotdeauna, epocile de conflagraţii mondiale şi confruntări locale, de revoluţii şi focare de război, dar nu mai puţin epocile premergătoare acestora, şi încărcate de fermenţii lor, în general perioadele de mari transformări politico-sociale implicînd modificări însemnate pe hărţile lumii, dislocări de teritorii şi schimbări de identitate naţională, spaima de persecuţii, teroare, sărăcie, violenţă, anihilare fizică, morală şi spirituală, au provocat ca un corolar al lor goana după un ţărm de acostare mai puţin încărcat de primejdii, vînturarea prin lume a unor colectivităţi întregi sau indivizi izolaţi, produse ale Istoriei şi Geografiei, nu în mică măsură şi ale mediului familial şi caracterului propriu, în căutare frenetică de siguranţă, de protecţie, de condiţii de viaţă mai bune, mai fertile, mai propice.
Transplantările multora sînt bine chibzuite, alţii se lasă purtaţi care încotro de mareea istoriei sau de voinţa altora, unii se cantonează, orişiunde s-ar afla, în geografia de acasă şi rutina învăţată de mici copii, alţii navighează nu numai spre teritorii insolite dar şi spre alte spiritualităţi şi culturi.
Dintre geniile cu vocaţie rătăcitoare îmi vin în minte un Mozart sau un Nietzsche care, după ce a început prin a fi un paşnic profesor de filologie clasică la Universitatea din Bâle, şi-a scris cea mai mare parte a operei în pensiuni de familie sordide în cursul peregrinărilor sale prin Italia, Franţa şi Elveţia, cu paranteze luminoase la Lucerna, în apropierea lui Wagner; în secolul nostru scriitorul Elias Canetti, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, născut în Bulgaria din părinţi evrei, stabilit succesiv la Londra, la Viena, în Germania; sau filozoful francez evreu Emmanuel Levinas, născut la Kovno, în Lituania unde şi-a văzut întreaga familie asasinată de nazişti înainte de a emigra la vîrsta de 18 ani în Franţa, de