- Social - nr. 131 / 5 Iulie, 2008 La actuala sesiune de bacalaureat s-au contabilizat si incercarile de frauda ale examenelor de catre elevi, ministerul de resort comunicand cu mandrie proletara ca au fost prinsi in flagrant circa o suta de elevi care au vrut sa copieze, in consecinta au fost eliminati de la examene. Intrebarea este de ce acesti elevi, care si asa stiu ca examenele, in forma actuala, nu sunt chiar pietre de hotar in viata lor, incerca sa fraudeze? Cine, unde, cand si cum i-a invatat pe acesti tineri, multi dintre ei majori, ca se poate intra in viata si pe usa din dos? Raspunsurile ar fi mult prea multe si ar tine, probabil, de un studiu psiho-sociologic privind climatul scolar, pentru ca, acceptand ca unii elevi au invatat acasa ca se poate dobandi ceva si pe cai ilicite, pana la urma scoala este cea chemata sa indrepte lacunele educative ale unui tanar. Dar, ma intreb, ce parghii au la dispozitie dascalii sa actioneze asupra psihicului, intelectului si sufletului elevului, atata vreme cat scoala s-a transformat intr-o institutie birocratica, inchisa, in care reperele esentiale nu le reprezinta, in final, rezultatele obtinute de un dascal in formarea si modelarea unui elev, cat, mai ales, in ce masura dascalul raspunde imenselor teste la care este supus, diverselor formulare pe care trebuie sa le completeze, cu alte cuvinte mai mult conteaza hartia decat materia prima, respectiv scolarul. Sigur, si dascalii trebuie evaluati, mai ales testati in ce masura prezenta lor la catedra este una benefica elevului, nu de alta, dar sunt numeroase cadre didactice care se marginesc doar la a bifa condica de prezenta, fara o participare afectiva la clasa, in concordanta cu aspiratiile celor care asteapta sa li se modeleze personalitatea. Daca elevul constata ca insesi "modelele" lor fraudeaza un examen, pe acestia nu-i numesc dascali, dedati ei insisi rel