Nimic nu este mai invechit in sistemul romanesc de invatamant decat manualul. Pana in clasa a opta am avut de invatat cu totii foarte multe texte triste, neadaptate varstei si care au adesea in prim-plan tema mortii.
Pana si profesorii sustin ca sunt prea multe texte care au efecte negative asupra elevilor.
De departe cea mai traumatizanta povestire este "Puiul" de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti. Prezentarea in detaliu a zbuciumului prepelitei, care si-a dat seama de nenorocire inca din clipa in care i-a vazut aripa rupta, dar si chinurile bietului pui sunt zguduitoare.
Dupa ce prepelita pleaca in tarile calde cu puii sanatosi, puiul ranit, ramas singur, se duce spre pierzanie pentru ca a incalcat o regula: datoria, aproape sfanta, de a asculta de cei care-ti vor numai binele. Momentul mortii puiului este lacrimogen: "Miriste... un caramb de cizma, pe care se urcase o furnica... aripa calda a mamei...., se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune".
Texte lacrimogene
Unii adolescenti spun chiar ca l-au visat noaptea pe Nechifor Lipan din "Baltagul" cu toporul infipt in cap. Altii nu pot sterge din minte masa insangerata, plina de teste retezate, din "Alexandru Lapusneanul".
Printre textele nepotrivite varstei din manualele de limba romana se mai numara cateva care ar putea fi fara nicio problema emblema generatiei Emo: "Catelusul Schiop" de Elena Farago, "El Zorab" de George Cosbuc sau "Moartea caprioarei" de Nicolae Labis.
Cei care au prins in manuale"La Vulturi" si "Gandacelul" isi amintesc si astazi cu oroare de urmele de sange din capita de fan si de micul gandac, strivit in palme.
In manuale sunt stranse, in majoritate, numai textele ratate ale scriitorilor romani, impuse de inspectori, nedigerate niciodat
