Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român în deşert

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 5 iulie 2008 ·

Selecţioner al statului Niger, Dan Anghelescu începe de duminică munca la formaţia africană, continuînd, de fapt, aventura pe continentul negru

Dan Anghelescu. Un nume mai puţin cunoscut în România, dar familiar celor care au lucrat pe continentul african, mai exact în Algeria, în Tunisia sau în Burkina Faso, acolo unde puţini ştiu că a ieşit campion cu Yennega! Antrenorul în vîrstă de 49 de ani a semnat pe 10 iunie un contract pe 6 luni cu "naţionala" statului Niger, dorind să facă performanţă la o formaţie care vrea să înveţe fotbal. A fost recomandat de rezultatele obţinute la echipele de club din Africa atît în ţările respective, cît şi la competiţiile internaţionale de pe continent.

Anghelescu evită să spună cuvinte mari: "Nimeni nu este profet în ţara lui, de aceea am vrut să îmi demonstrez mie că pot reuşi printre străini. Într-o altă ţară, într-o altă cultură şi religie. Mi-a plăcut meseria mea, iar faptul că pot preda fotbalul într-un colţ al lumii este cea mai mare satisfacţie pe care o pot avea. Iar dacă am reuşit să las ceva în urma mea, atunci chiar este foarte bine. Îmi place să mă duc undeva şi să cineva să spună: Uite, ăsta este românu' ăla care şi-a făcut treaba!".

Dan Anghelescu

49 de ani

Cariera de fotbalist: Sportul Studenţesc

Cariera de antrenor:

- în România: Sportul Studenţesc, IMUC Bucureşti, Nehoiu Buzău, Policolor Bucureşti, Gloria Iris Corneşti, Juventus Bucureşti, Coresi Bucureşti, FC Ciorogîrla

- în străinătate: 1999-2000 US Chaoiua (Algeria), 2000 US Ouerlgla (Algeria), 2001-2003 Jendouba Sports (Tunisia), 2003 ASAM (Algeria), 2003-2004 USM Blida (Algeria), 2004 USM Harrach (Algeria), 2004-2005 USM Blida (Algeria), 2005-2006 NAHD (Algeria), 2006-2007 ASFA Yennega (Burkina Faso), 2008-2009 "naţionala" statului Niger

Cantonament la mănăstire!

Dan Anghelescu i-a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°