Desertul. Finalul perfect al oricarei mese bune. Farfuria mica si promitatoare pe care o visam cat tine pranzul. Orasul Interzis pe durata curelor de slabire, dar, tot desertul, posibilitatea infinita de a face placere doar cu un strop de lapte si miere.
Vechi si bun precum povestile Seherezadei, desertul cu care ne desfatam in randurile de mai jos poarta numele de rahat, in limba romana inzestrat si cu sensuri figurate, in expresii prin care ne-am varsat naduful pe Fanar.
Rahatul este un desert preparat in bucatariile din Turcia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Serbia, Albania, Maroc, Algeria si, cu voia dumneavoastra ultima pe lista, mult rahat se mananca si in Romania.
Legenda spune ca un sultan turc, pentru a-si rasfata sotiile si metresele, si-a pus maestrii cofetari sa gaseasca un desert unic a carui reteta, tinuta secreta, sa faca parte dintre comorile lui. Cautarile cofetarilor turci au fost incununate de rahat.
Ceva mai exacte, unele carti de istorie povestec cum pe la jumatatea secolului al XVIII-lea, a ajuns in Istanbul un ucenic de cofetar, pe nume Bekir Effendi. Instalat intr-o pravalie din centrul orasului, tanarul si-a cucerit repede clientela datorita noului desert pe care il vindea.
Femeile le ofereau rahat iubitilor lor, desertul devenind un fel de dovada de dragoste in cuplu, dupa cum o demonstreaza si textele cantecelor turcesti din epoca. Bekir a ajuns, din succes in succes, sa fie chiar cofetarul sef din bucatariile Inaltei Porti.
Un secol mai tarziu, rahatul ajunge si in Europa Occidentala. Actuala reteta, raspandita tot in secolul al XIX-lea, este cea a lui Bekir.
Rahatul este denumit in limba turca lokum, din denumirea araba "rahat al-hulkum", iar in greaca se cheama "loukumia". Lokum ar putea proveni din turcescul "lokma" care inseamna "bucata, muscatura, inghititur
