Contra cost şi pe propria răspundere, curioşi din toată lumea vin să vadă cu propriii ochi zona afectată de cel mai grav accident nuclear din istorie. La preţuri pornind de la 50 de dolari, curioşi din toată lumea se supun la o doză bună de radiaţii. Pentru mulţi, o astfel de excursie este echivalentul unui film de groază trăit pe viu şi cu urmări care ar putea fi simţite pe propria piele. Pentru alţii însă, este o ocazie, poate unică în viaţă, de a vizita locul în care în urmă cu 22 de ani s-a produs o dramă planetară. Pentru ucraineni este o afacere.
1 /.
O zi la Cernobâl. O raită prin împrejurimile centralei unde în urmă cu 22 de ani se producea cel mai grav accident nuclear din istorie şi un popas în oraşul-fantomă Pripiat, situat la numai 1,5 kilometri (în linie directă) de Reactorul 4, care a explodat pe 26 aprilie 1986, punând pe jar o lume întreagă.
Pentru mulţi, o astfel de excursie este echivalentul unui film de groază trăit pe viu şi cu urmări care ar putea fi simţite pe propria piele. Pentru alţii însă, este o ocazie, poate unică în viaţă, de a vizita locul în care în urmă cu 22 de ani s-a produs o dramă planetară. Pentru ucraineni este o afacere. Iar riscurile şi le asumă clienţii. Şi banii tot ei îi dau. O călătorie de o zi cu plecare din Kiev (capitala Ucrainei) costă de la 50 la 300 de dolari americani, în funcţie de mărimea grupului de persoane. Ce primeşti în schimb? O experienţă aproape imposibil de uitat.
Infernul din mijlocul paradisului
Drumul de la Kiev spre Cernobâl nu te duce cu gândul la faptul că te îndrepţi spre locul în care a avut loc cea mai mare catastrofă nucleară. Şoseaua, prost asfaltată, ce-i drept, şi presărată cu gropi, traversează o pădure deasă de pini. Dacă faci abstracţie de starea drumului, care aminteşte într-o oarecare măsură de situaţia şoselelor din România, peisajul