Ieri a celebrat independenta Statelor Unite, iar miine se pregateste sa primeasca urarile americanilor si ale omologilor straini, cu ocazia zilei de nastere. Insa George Bush junior nu are prea multe motive de satisfactie, la finalul celui de-al doilea mandat. Transformat intr-o tinta usor de atins pentru adversarii interni, presedintele va fi o grea povara politica pentru republicani, in noiembrie. La nivel international se numara lunile si saptaminile pina la instalarea noului lider de la Casa Alba, de la care se asteapta clarviziune, initiativa si hotarire in gestionarea problemelor mondiale, adica exact ceea ce a lipsit administratiei Bush, in ultimii patru ani. E greu de spus ca Bush-fiul a fost un lider ghinionist. A avut, insa, nesansa ca inca de la inceputul primului mandat sa se confrunte cu o realitate pe care - vorbind realist - nici un lider american nu era cu adevarat pregatit sa o gestioneze. In manualul de instruire a unui presedinte al Statelor Unite nu exista nici un capitol care sa trateze situatii de gen 11 Septembrie, astfel ca Bush jr. a improvizat. A facut-o asa cum s-a priceput si cum i-a dictat constiinta. In cadrul acestui raspuns a iesit la lumina, mai mult decit se anticipa, elementul ideologic. Fara a fi un neoconservator veritabil, presedintele avea nevoie de un reper intelectual si moral, pe care doar o doctrina politica il poate oferi. A exagerat, iar din acest punct de vedere nu trebuie sa ne mire si aparitia unei reactii la fel de ideologizate, in cealalta tabara, ca reactie la criza irakiana. Din aceasta inclestare putea iesi invingator, dar pina la urma a sfirsit invins, poate si pentru ca presedintele Bush jr. nu este cu adevarat un neoconservator. Acel „(neo)conservatorism al securitatii nationale", curent impartasit de vicepresedintele Cheney sau de consilierul pentru securitate nationala (acum, secretar de stat) Rice, l-a impins