Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uraniul de la Grinţieş

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 5 iulie 2008 ·

CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere

Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.

Mina de uraniu de la Grinţieş este închisă de vreo opt ani. Statutul său este de rezervă de stat, dar, pentru că deocamdată nu îndeplineşte toate criteriile de ecologizare, Ministerul Mediului nu poate da avizul de redeschidere a minei.

În anul 2006, alte discuţii au pus pe jar autorităţile. Pentru că mina se întindea pe două judeţe, fiind la graniţa dintre Harghita şi Neamţ, s-a pus problema ca aceasta să fie preluată în administrare de autorităţile harghitene. "Adică să fie drum pe la Prisecani, din judeţul Neamţ. Dar apa curge tot către noi. Şi nu se poate vorbi despre o apă foarte curată", spune Viorel Alexăndroaia, noul primar din Grinţieş.

AMENZI. În urmă cu opt ani, Garda de Mediu Neamţ a amendat sever Compania Naţională a Uraniului, pentru că zona Platformei Primatar este contaminată radioactiv, întrucît CNU nu luase măsuri de acoperire a depozitului radioactiv. În sentinţa Tribunalului Neamţ de la 9 octombrie 2001 se arată, aşa cum a precizat şi Garda de Mediu, că "depozitul radioactiv trebuia scos de sub influenţa apelor pluviale şi a vîntului, suprafaţa de depozitare trebuia impermeabilizată, apele de şiroire trebuiau drenate, iar minereul împrejmuit şi păzit. (...) Populaţia nu este avertizată că brazii de pe holda de steril a minei de minereu radioactiv pot concentra elemente radioactive de valoare mult mai mare decît valoarea fondului natural de radioactivitate".

Autorităţile locale spun că apa nu este contaminată, pentru că ar exista nişte filtre, dar "evident că nu se poate plimba păstrăvul p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 4 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 4 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 7 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum o ora
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 4 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 2 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 6 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Fostul atacant italian Salvatore Schillaci a murit la vârsta de 59 de ani

HotNews acum 9 ore
Cel mai bun marcator și jucător al turneului final al Mondialului din 1990, Salvatore Schillaci (Toto) a fost tratat de câțiva ani pentru cancer la colon, scrie Golazo.ro. Fostul atacant italian a murit miercuri. El era internat din 9 septembrie la

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

14°
joi

13°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

13°/26°