Floarea de cicoare
De cateva luni am vazut ca in paginile revistei dumneavoastra apar povesti de viata, intamplari, amintiri pe care unii cititori vi le trimit, cu gandul ca pot fi de folos si altora sau cu speranta ca vor obtine un sfat potrivit sau doar o incurajare pentru rezolvarea unor tulburari si suferinte sufletesti.
Am mai vazut ca unii cititori n-au cu cine sa schimbe o vorba, sunt atat de singuri, incat cauta ajutor printre straini. Asta mi se pare ingrozitor de trist. Asteapta de la oameni pe care nu i-au vazut in viata lor sa primeasca o solutie la problemele lor de viata, o vorba care sa le aduca alinare, o mangaiere care sa-i imbarbateze si sa-i ajute sa treaca mai departe, in alta zi. Dar pot, oare, acesti straini sa ofere un sprijin real? Ma intreb in ce masura poti invata ceva din experienta de viata a altuia, cat iti poate fi de folos o intamplare traita de altii, ca sa-ti poti ordona propria viata. Ma intreb asta, gandindu-ma ca rareori situatiile de viata sunt identice, si de aceea cred ca nici solutii similare nu pot fi de ajutor, in asemenea cazuri diferite.
Dar poate ca nu atat cautarea unei solutii este telul final al acestor marturisiri. Cred ca, mai degraba, este vorba de eliberarea pe care o simti daca ai puterea si curajul de a-ti spune deschis si sincer propria poveste. Poate ca prin spunere, si tu, ca actor principal in propria viata, te lamuresti mai bine, intelegi mai usor ce s-a intamplat si de ce s-a intamplat un anumit lucru. Poate ca povestind reusesti tocmai sa te impaci cu acele lucruri din viata ta care n-au avut un raspuns clar la momentul intamplarii lor. E ca un fel de spovedanie, din care iesi eliberat. Acestea fiind spuse, va cer ingaduinta sa-mi ascultati si mie povestea vietii, sa ma ajutati sa ma impac cu mine, scotand la lumina, din cotloanele sufletesti, intamplari nespuse pana acum, dar pe care
