Treptat-treptat se obişnuiră şi cu asta. Se dovedi în ziua de 15 mai, cînd bătu grindina. Cei din Vintileasa, înscrişi deja în GAC, putură vedea, de-a dreptul uluiţi, cum cîţiva, care nu se trecuseră încă, începură să dea semne de nelinişte cînd nori albi se iviră în Cornul Măgurii şi, mai ales, cînd în satul vecin, rămas în urmă cu cooperativizarea, prinse să bată clopotul.

Treptat-treptat se obişnuiră şi cu asta. Se dovedi în ziua de 15 mai, cînd bătu grindina. Cei din Vintileasa, înscrişi deja în GAC, putură vedea, de-a dreptul uluiţi, cum cîţiva, care nu se trecuseră încă, începură să dea semne de nelinişte cînd nori albi se iviră în Cornul Măgurii şi, mai ales, cînd în satul vecin, rămas în urmă cu cooperativizarea, prinse să bată clopotul. Nu-i înţelegeau. Era un frumos spectacol al naturii. Vîntul foşnea straniu printre copaci. Departe huruia neîntrerupt tunetul. Nu-şi explicau de ce se îngrozesc şi pălesc şi le tremură mîinile şi parcă nu-şi găsesc locul.

Într-o lună, cooperativizarea era gata. Contrar aşteptărilor, despre asta se scrise puţin în presă şi nici cei de la Centru nu se grăbiră cu laudele. E drept, cîţiva reporteri fuseseră prin raion, culeseseră date, dar reportajele nu apăruseră în ziarele centrale. Redactorii-şefi fură unanimi în convingerea că aceste reportaje erau scrise în birou şi că reporterii respectivi, în loc să meargă pe teren, îşi petrecuseră deplasarea prin cîrciumile capitalei. Cum dracu’, ziceau ei, un întreg raion să se înscrie atît de repede în GAC?! Cît despre cei de la regiune, nici ei nu se arătau prea entuziasmaţi de avîntul neobişnuit al cooperativizării în raionul Floreşti. Nu se ştia nimic precis, bănuielile erau absolut neîntemeiate, nimeni nu ar fi putut aduce o dovadă că acel avînt nu era firesc, totuşi, cei de la regiune, trecînd prin satele raionului, priveau fenomenul cu o subţire îngîndura