Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culmea populismului

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 6 iulie 2008 ·

Imediat dupa majorarea tarifelor la gaze si alimente, presedintele tarii a convocat de urgenta la Cotroceni reprezentantii principalelor partide politice, pentru a vedea ce e de facut pentru a proteja populatia de valul de scumpiri care risca sa scufunde corabia prezidentiala. Dintre propunerile politicienilor s-au numarat realizarea unui pact national pentru energie si hrana, izolarea termica a locuintelor, cresterea venitului minim garantat, acordarea unor ajutoare la încalzire si energie electrica sau majorarea punctului de pensie, adica aceleasi solutii pe care le auzim dupa fiecare scumpire, mai ales într-un an electoral.

Tot în saptamâna care a trecut, premierul a încercat sa gaseasca vinovatul pentru scumpiri, pe care evident s-a facut ca nu-l gaseste. În schimb, Calin Popescu Tariceanu a facut un apel national pentru evitarea masurilor de protectie sociala populiste si a explicat cresterea preturilor prin faptul ca acestea au fost stabilite pe piata, în functie de legea cererii si ofertei. Minciuna premierului e usor de demonstrat, atâta timp cât în România facturile se majoreaza indiferent de raportul dintre cerere si oferta, iar pretul la utilitati este stabilit în functie de interesele partidelor aflate la putere. Se stie ca orice majorare a energiei electrice si a gazelor se face cu acordul Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei si nu de legile care ar trebui sa troneze într-o economie de piata sanatoasa.

Previzibil, sindicatele au reactionat dur, solicitând cresterea salariilor si a venitului minim garantat, însa premierul nu pare impresionat de drama milioanelor de români care n-au cu ce sa-si achite facturile. Culmea populismului, solutia gasita de premier este gasirea de locuri de munca mai bine platite, ceea ce reprezinta o utopie în actualul mediu de afaceri din România, sufocat de impozite, taxe, bicocratie si cor

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 52 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 41 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Unul dintre cei mai căutați infractori români, aflat pe lista Most Wanted, prins la Moscova. Interpolul îl vâna de mai bine de 10 ani

Libertatea acum 5 ore
Unul dintre cei mai căutați infractori români, Vasile Rodideal, originar din Republica Moldova, a fost arestat la Moscova, relatează RIA Novosti, citând documente judecătorești. Biroul Național Central al Interpol îl căuta de mai bine de 10 ani, pot

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°