PD-L va ataca luni la CCR prevederile din Regulamentul Camerei Deputatilor privind punerea sub urmarire penala a ministrilor parlamentari. Emil Boc a explicat ca prevederile intra in contradictie cu legea fundamentala in ceea ce priveste numarul necesar de voturi pentru declansarea anchetei.
Boc a argumetat ca un ministru-parlamentar este trimis in judecata cu votul a doua treimi din numarul deputatilor, pe cand seful statului, "care este ales de toti romanii", poate fi suspendat din functie cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, adica jumatate plus unu din numarul total.
Articolul 155 din Regulamentul Camerei prevede ca este nevoie de votul a doua treimi din numarul deputatilor pentru a se declansa inceperea urmaririi penale impotriva unui ministru-parlamentar, in conditiile in care in Constitutie un asemenea cvorum este necesar doar pentru a hotari punerea sub acuzare a presedintelui Romaniei pentru inalta tradare.
Camera Deputatilor nu a reusit sa ia saptamana aceasta o decizie in cazul avizarii cererii DNA de incepere a urmaririi penale in cazurile deputatilor PSD Adrian Nastase si Miron Mitrea.
Asta pentru ca nu s-a intrunit numarul necesar de voturi pentru a da un verdict, fiind exprimate doar 208 voturi, in conditiile in care pentru avizarea cererilor DNA erau necesare 220 de voturi, respectiv doua treimi din numarul deputatilor.
Presedintele Traian Basescu a cerut Parlamentului sa se intruneasca in sesiune extraordinara pentru a aviza inceperea urmaririi penale in cazul fostilor ministri si actuali deputati Miron Mitrea si Adrian Nastase si pentru reexaminarea Legii de organizare si functionare a Curtii de Conturi.
Bogdan Olteanu: Demersul PD-L, un "circ" si "un joc de imagine"
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, califica demersul PD-L de a ataca Regulament