Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecură bacul

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 iulie 2008 ·

Emoţiile au luat sfârşit pentru absolvenţii de liceu sâmbătă după-amiază, când atât la centrele de examen, cât şi pe site-ul Ministerului Educaţiei s-au afişat rezultatele examenului de bacalaureat din acest an. Majoritatea elevilor doljeni au încheiat cu bine şirul probelor de bac, promovabilitatea fiind de 70,91%. Patru absolvenţi de liceu au luat bacul cu media 10, aceştia fiind de la colegiile craiovene „Fraţii Buzeşti“, „Carol I“ şi „Elena Cuza“, unde toţi absolvenţii au promovat bacalaureatul. La polul opus se află unităţile de învăţământ unde foarte puţini candidaţi au reuşit să ia minimum 6.

„Avem acelaşi procent de promovabilitate ca şi anul trecut. Tot ca anul trecut, avem un grup şcolar unde nici unul dintre cei 16 candidaţi înscrişi nu a promovat. Este vorba de GS Cârcea. Un număr mare de absolvenţi de liceu care au picat se înregistrează şi la GS Dăbuleni şi Malu Mare“, a explicat Angela Soare, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

Picaţi, absenţi şi eliminaţi

În total, 2.040 de candidaţi au picat acest examen, în timp ce 2.000 de candidaţi au avut medii între 9 şi 9,99. Cele mai mari note au fost obţinute la probele orale şi la proba scrisă de istorie sau geografie, în timp ce notele luate la matematică au scăzut mediile absolvenţilor de liceu.

Peste două sute de elevi au ratat prima sesiune a bacului fie pentru că au absentat la una sau la mai multe probe, fie pentru că au fost eliminaţi după ce au fost prinşi copiind. Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţii sâmbătă. „Nu am terminat de centralizat contestaţiile depuse, dar au fost destul de multe. Acestea vor fi rezolvate până pe 9 iulie, când se vor afişa şi rezultatele finale“, a menţionat Angela Soare. Emoţiile au luat sfârşit pentru absolvenţii de liceu sâmbătă după-amiază, când atât la centrele de examen, cât şi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 11 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 13 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 10 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 11 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 10 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum 10 ore
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°