Să nu ne imaginăm că vom pune câte un gardian în fiecare sală de examen Nu ştim care vor fi concluziile oficiale după ultimul examen de bacalaureat. Executivul nu mai poate să nege
Să nu ne imaginăm că vom pune câte un gardian în fiecare sală de examen
Nu ştim care vor fi concluziile oficiale după ultimul examen de bacalaureat. Executivul nu mai poate să nege realităţile şi să se amăgească cu gândul că examenul de anul acesta s-a desfăşurat în bune condiţii.
Să nu ne amăgim: s-a copiat pe rupte şi s-au strâns bani pentru aşa-zisele fonduri de protocol, pe româneşte, spagă.
Iar povestea de la proba de sport, când majoritatea elevilor au îndeplinit baremuri accesibile doar celor care practică sportul organizat (în timp ce în şcolile noastre nu se fac nici cele două ore amărâte pe săptămână), ne demonstrează ceea ce ştiam deja: că acolo unde există blatul, îşi face loc, inevitabil, şi panarama.
Dacă Executivul va lăsa lucrurile în voia lor - bazându-se pe faptul că până la alegeri episodul va fi uitat -, ar da dovadă de iresponsabilitate.
Am da însă cu toţii dovadă de făţărnicie dacă am aştepta numai schimbările în planul organizării şcolare, fără a privi şi în partea cealaltă, la elevi şi la părinţii lor. Să nu ne imaginăm că vom pune câte un gardian în fiecare sală de examen sau că vom inventa cele mai avansate metode electronice anticopiat. Orice lacăt îşi are cheia lui.
Copiatul este furt - oricine a luat o notă mai mare pe copiat i-a furat destinul altuia, care a izbutit o notă cinstită. Iar marea noastră problemă vine tocmai de la amploarea fenomenului. O generaţie întreagă a pornit încă de pe băncile şcolii cu lecţia învăţată: că se poate reuşi prin mită, prin şmecherie, prin furtul de cele mai multe ori organizat.
V-aţi întrebat, oare, ce i-o fi spus un părinte elevului prins copiind la e