Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prieteni versus colegi la serviciu

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 iulie 2008 ·

Atmosfera la locul de muncă poate fi mai plăcută dacă vă transformaţi colegii de serviciu în prieteni, deoarece petreceţi alături de ei mai mult de opt ore pe zi. Pentru a reuşi să transformaţi un coleg de serviciu într-un prieten, trebuie să aveţi în vedere anumite reguli. Cum ziua bună se cunoaşte de dimineaţă, un prim sfat ar fi să adoptaţi o atitudine prietenoasă din momentul în care ajungeţi la serviciu. „Renunţaţi la «favoritisme» şi transformaţi primele 30 de minute ale cuiva într-o dimineaţă memorabilă, printr-un simplu salut de genul «Bună dimineaţa!»“, vă sfătuiesc specialiştii în resurse umane de la www.ele.ro. Ar trebui să încercaţi să vă cunoaşteţi toţi colegii, pentru a nu fi pus în situaţia de a-i întâlni pe stradă şi a nu-i recunoaşte. Nu ezitaţi să schimbaţi câteva cuvinte cu angajaţii companiei în pauza de fumat sau în orice altă împrejurare. Asta nu înseamnă că trebuie să vă lansaţi în discuţii interminabile.

Oferiţi sprijin, dar nu exageraţi Pentru a vă apropia de colegi, fiţi în permanenţă gata să-i ajutaţi în momentele dificile. Pentru a dezvolta relaţii de prietenie la birou, trebuie să deveniţi o persoană atentă la nevoile celor din jur. „Să presupunem că aveţi un coleg de serviciu care este în întârziere cu finalizarea unui proiect la care lucrează şi nu există nici o şansă ca el să se încadreze în deadline-ul stabilit. Este momentul să-l ajutaţi, iar acesta va face cu siguranţă acelaşi lucru pentru dumneavoastră în viitor“, notează specialiştii în resurse umane de la eva.ro. Potrivit acestora, cheia succesului constă în interacţiunea cu oamenii din jur şi demonstrarea faptului că sunteţi o persoană grijulie. În acest mod, pe lângă faptul că veţi reuşi să vă faceţi prieteni, vă veţi şi remarca pentru o eventuală promovare. Totuşi, nu exageraţi. „Dacă veţi încerca în permanenţă să vă oferiţi sprijinul, veţi deveni cicălitori şi sup

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 14 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°