Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie ca-n filme, la Stăuceni

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 7 iulie 2008 ·

Agenţii Postului de Poliţie Stăuceni, au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă despre faptul că la un bar din localitatea Stăuceni, are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane. I. CONSTANTIN, de 36 ani, I. MIHAI, de 31 ani, I. GHEORGHIŢĂ, de 29 ani, U. IONUŢ, de 25 ani şi A. MIHAI GABRIEL, de 19 ani, toţi din comuna Vorona, au mers la barul respectiv din localitatea Stăuceni, unde au consumat băuturi alcoolice, după ce în cursul zilei au lucrat la locuinţa lui N. CONSTANTIN din localitate.Aceştia s-au manifestat violent faţă de barman şi persoanele care intrau în bar, imprejurare in care au intervenit C. MARIN, de 32 ani şi Ş. MIHAI GABRIEL, de 32 ani din localitatea Stăuceni, care le-au cerut să se liniştească, motiv pentru care I. CONSTANTIN a ieşit din bar însoţit de ceilalţi şi l-a lovit cu un scaun în cap pe numitul Ş. MIHAI GABRIEL. C. MARIN şi Ş. MIHAI GABRIEL au fugit spre centrul satului iar în timp ce numiţii I. MIHAI, I. GHEORGHIŢĂ şi U. IONUŢ îi urmăreau l-au întâlnit ocazional pe Ţ. NECULAI, de 59 ani care se deplasa pe DN 29 D pe care l-au lovit cu pumnii şi picioarele abandonându-l în stradă la intervenţia altor persoane.          Victima Ţ. NECULAI a fost internată în Spitalul de urgente Botoşani cu diagnosticul „traumatism cranio–facial „ fiind transferata la secţia oftalmologie Iaşi. Faţă de I. CONSTANTIN, de 36 ani, I. MIHAI, de 31 ani, I. GHEORGHIŢĂ, de 29 ani, U. IONUŢ, de 25 ani şi A. MIHAI GABRIEL, de 19 ani, toţi din comuna Vorona s-a dispus masura sanctionarii contraventionale conf. Legii 61/1991 şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice” prev. şi ped.  de art. 321 din C.P.

Autori: R.H.

Agenţii Postului de Poliţie Stăuceni, au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă despre faptul că la un bar din localitatea Stăuceni, a

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 3 ore
< div class="wp-block-image">

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 7 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 8 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 9 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 4 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Vremea

București
acum

18°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°