Sâmbătă, la baza sportivă „Hidroenergia“ din cartierul Nord al Râmnicului, a avut loc prima partidă a Clubului Sportiv Chimia. Elevii lui Marin Barbu (foto), aflat la primul meci pe banca tehnică a vâlcenilor, au întâlnit pe Minerul Mătăsari (scor final 3-0), tehnicienii celor două echipe rulând întreg lotul pe care l-au avut la dispoziţie. În prima parte, Chimia a intrat în teren cu următorul unsprezece: Rusandu - Melcea, Vişa, Vătavu, Onofrei - Popa, Roşca, Câju, Goge - Boroiban, Constantinescu. Formaţia vâlceană s-a mişcat bine şi a plecat la cabine cu 2-0. Scorul a fost deschis de Iulică Popa, venit de la Forex, după o acţiune proprie. Pentru 2-0 a marcat Constantinescu, fost la FC Braşov, după o combinaţie cu Laurenţiu Boroiban.
În partea a doua a întâlnirii, Marin Barbu şi Mitică Teleşpan au mizat pe următorii fotbalişti: Perianu - Pasăre, Petcu, Dinu, Kutlacic - Sg. Popescu, Gârlă, Turai, C. Pârvu - Bălteanu şi Moises. A fost repriza în care au ieşit în evidenţă ex-craioveanul Gârlă şi sârbul de la Pandurii, Kutlacic, în timp ce portughezul Moises a dezamăgit, părând sufocat pe parcursul celor 45 de minute. CF Chimia a mai reuşit să înscrie un gol, prin Gârlă, care a şutat sec de la marginea careului.
Bomba a explodat la finalul amicalului, când „Magiun“ a anunţat că părăseşte echipa. „A venit patronul şi mi-a zis să nu îi mai iau pe Brujan (Oţelul Galaţi) şi M. Constantinescu (FC Braşov), care în opinia mea erau cei mai buni jucători. Am cerut să pun nişte clauze în contract, patronul s-a supărat şi am decis să întrerupem colaborarea de comun acord. Sunt dezamăgit. Ca să promovezi trebuie să ai un lot valoros. Oricum, dacă nu promovam, toate oalele se spărgeau în capul meu“, a declarat, conform NewsIn, antrenorul Marin Barbu. Sâmbătă, la baza sportivă „Hidroenergia“ din cartierul Nord al Râmnicului, a avut loc prima partidă a Clubului Sportiv Chim