Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul vrea să eşaloneze pe un an datoriile CFR

Publicat in Adevarul, luni 7 iulie 2008 ·

Ministerele Finanţelor şi Transporturilor pregătesc, împreună cu furnizorii de electricitate de stat şi privaţi, eşalonarea datoriilor CFR la plata energiei, potrivit unor surse citate de

Ministerele Finanţelor şi Transporturilor pregătesc, împreună cu furnizorii de electricitate de stat şi privaţi, eşalonarea datoriilor CFR la plata energiei, potrivit unor surse citate de Mediafax. Valoarea datoriilor se ridică la un miliard de lei, iar eşalonarea se va întinde pe o perioadă de un an.

"Există un document în draft asupra căruia lucrează juriştii. Este vorba de un acord între filialele de furnizare, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi cel al Transporturilor, pentru reeşalonare pe 12 luni", au spus sursele citate. Din valoarea totală a datoriilor de un miliard de lei, circa o treime din sumă, respectiv 309 milioane de lei, este datorată companiei de stat Electrica.

CFR nu poate fi deconectat de la reţea

Reprezentanţii distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica au confirmat existenţa discuţiilor privind eşalonarea datoriilor CFR, dar au afirmat că nu se aşteaptă ca problema să fie soluţionată în viitorul apropiat. "Nu ne aşteptăm la soluţionări imediate.

Problema datoriilor CFR către Electrica este una pur comercială, între două companii, dar este viciată de reglementări. Cu cât se aşteaptă mai mult, cu atât problema se va rezolva mai greu. O soluţie este schimbarea legislaţiei primare şi secundare sau reeşalonarea datoriilor.

Primul pas ar fi să îşi plătească datoriile curente, pentru ca datoria istorică să nu crească", spune directorul de furnizare al Electrica, Ioan Silvaş. CFR are datorii restante şi la CEZ Oltenia, de 170 de milioane lei, iar subsidiarele Enel din Dobrogea şi Banat au creanţe restante de 90 milioane euro.

Potrivit legilaţiei în vigoare, CFR nu poate fi deconectat de la reţea şi nici nu îi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 8 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 11 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 9 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Jennifer Lopez va concerta la București, pe 27 iulie 2025. Spectacolul s-ar putea desfășura la Arena Națională

Gandul acum 8 ore
Jennifer Lopez va veni în România pentru prima dată în această vară, în cadrul unui turneu mondial. Vezi galeria foto 16 poze Anunțul a fost făcut pe paginile oficiale de socializare ale artistei. Diva pop, care s-a despărțit recent de Ben Affleck,

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 10 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Războiul tarifelor escaladează. Trump crește taxele la importurile din China până la 104%

Capital acum o ora
Statele Unite se pregătesc pentru o nouă etapă a confruntării comerciale cu China. Începând de miercuri, 12:01, tarifele americane la importurile din China vor crește la un nivel record de 104%, potrivit unei confirmări făcute de un oficial de la Ca

Horoscop 9 aprilie 2025. ZODIA care va face o investiție

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de miercuri, 9 aprilie. Unii dintre nativi au parte de vești pe bandă rulantă. Iată lista completă a previziunilor, atât pentru zodie, cât și pentru ascendent. Cu cât ai o abordare mai clară a lucrurilor și a situațiilor cu atât vei

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 7 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Vremea

București
acum

mie.

0°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°