Un român ne-a povestit cum şi de ce s-a lăsat de furat după ce a emigrat Bărbatul spune că a fost doar o soluţie ca să poată supravieţui atunci. Nu este mândru de ce-a făcut, dar e
Un român ne-a povestit cum şi de ce s-a lăsat de furat după ce a emigrat
Bărbatul spune că a fost doar o soluţie ca să poată supravieţui atunci. Nu este mândru de ce-a făcut, dar e convins că "românul nu piere, oriunde ar fi".
"Mutu", cum i se spunea în grup, a venit în Spania în urmă cu opt ani, împreună cu soţia şi copilul. S-au stabilit într-o localitate din Comunitatea Aragon. În ţară, ea era funcţionară, iar el, şofer. Mai făceau câte o "bişniţăreală", adică mergeau la târgurile din Istanbul şi cumpărau haine pe care le vindeau cunoscuţilor.
"În Spania m-am apucat de furat pentru că m-a pus nevasta.
Când am auzit-o că spune <<...du-te la furat, că nu ne ajung banii>> , a picat cerul pe mine", mărturiseşte românul. "<> mi se zicea pentru că eram paralizat de frică. Pentru mine vorbea nevasta, de-mi spuneau ceilalţi că n-o să am tupeu să fur nici măcar o conservă."
Prietenia cu doi spanioli şi cu un albanez însurat cu o româncă l-a instruit cum nu se poate mai bine. "N-am furat de la particulari, că-i păcat. Supermarketul era locul preferat şi niciodată de două ori la rând în acelaşi magazin."
"Noaptea vindeam marfa"
Ziua, amândoi la furat, noaptea, la vândut prada: haine, electronice, de toate. Cei care veneau să cumpere se certau ca negustorii la piaţă, iar vecinii ne ameninţau cu denunţuri la poliţie. Soţia, devenită "ministru de finanţe", era cel mai zgârcit negociator.
"Cea mai bună lună a însemnat 6.000 de euro", spune "Mutu". Într-o zi, fiul lor, care avea şapte ani, şi-a uimit mama, spunându-i: "Aş vrea să cresc repede, să mă fac hoţ, ca voi, şi să vă ajut să facem bani". "Ziua aceea a însemnat pentru mine sfârşitul m
