Dumitru Dragomir a anunţat că Mircea Sandu va fi sancţionat dacă a intervenit în cazul „Valiza“. Curtea de Arbitraj pentru Fotbal (CAF) a anunţat joi că Stelei i-a fost anulată penalizarea de şapte puncte, în vreme ce Gigi Becali nu va mai fi interzis pe stadioane, ci va rămâne doar cu o suspendare de şase luni. CAF a anulat astfel penalizarea dictată împotriva Stelei de instanţele precedente (Comisia de Disciplină şi cea de Apel). Imediat după anunţarea deciziei Curţii de Arbitraj pentru Fotbal în cazul „Valiza“, patronul Stelei, Gigi Becali, s-a lansat într-un val de acuze dure la adresa lui Mircea Sandu, despre care a spus că manevrează comisiile din cadrul FRF. „Băieţii ăştia de la CAF au avut onoare. Mircea Sandu nu e aici şi probabil o să-i dea în câteva zile afară pentru că nu vor să-i execute ordinele. A fost o regie şi o maşinaţiune de nici în filme nu vezi aşa ceva, dar nu a fost făcută de conducerea FRF, ci doar de o singură persoană, care a vrut să dea Steaua afară din Ligă şi să joace în locul ei Rapidul, pentru că asta se întâmpla sigur“, a spus Becali.
„Naşu“, la mâna comisiei
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a cerut suspendarea şedinţei Comitetului Executiv şi a cerut să se creeze o comisie de anchetă internă, care să stabilească dacă el a intervenit sau a influenţat în vreun fel deciziile în cazul „Valiza“. Membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord cu propunerea lui Mircea Sandu. Astfel, s-a stabilit înfiinţarea unei comisii de anchetă, formată din preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, vicepreşedintele FRF, Patriţiu Abrudan, şi secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, care să stabilească dacă a existat vreo influenţă a lui Mircea Sandu în judecarea cazului „Valiza“. Comisia de anchetă se va întâlni cu preşedinţii celor trei comisii prin care a trecut cazul „Valiza“, Marin Daniel Cernat (Comisia de Disciplină), Doru Vi