Amatorii de senzaţii tari off-road s-au reunit săptămâna trecută pentru a şaptea ediţie a competiţiei extreme "Transilvania Adventure Trophy". 76 de echipaje din 14 ţări au luat
Amatorii de senzaţii tari off-road s-au reunit săptămâna trecută pentru a şaptea ediţie a competiţiei extreme "Transilvania Adventure Trophy".
76 de echipaje din 14 ţări au luat startul pe 29 iunie la Deva şi apoi s-au întrecut pe trasee montane din Munţii Apuseni. Abilitatea de a conduce un 4x4 în teren accidentat, spiritul de aventură şi capacitatea de orientare în zonele greu accesibile sunt caracteristicile principale ale acestui off-road.
"Concurenţii au avut parte de cel mai greu traseu de acest tip din Europa şi au parcurs vaduri de apă de peste un metru, drumuri greu practicabile şi zone pline de obstacole", a declarat Virgil Marin, directorul organizatoric al Transilvania Adventure Trophy. Momentul culminant a fost proba specială, care a presupus parcurgerea unui kilometru prin Crişul Alb, unde 12 echipaje au abandonat.
Deşi cu numai două echipaje în concurs, România a reuşit să se impună la clasa Open prin Dorel Stanciu şi Stan Constantin, pe un Mercedes G, care au făcut echipă cu Hanspeter Bleuer, din Elveţia, şi cu românul Radu Tudoroiu, pe un LR Defender 90.