La circa doua saptamini dupa instalarea in functie, primarul municipiului, Aurel Simionescu, a demarat deja demersurile pentru infiintarea a doua sectii de Politie Comunitara in municipiu. El a precizat ca, desi, initial, discutiile au fost cu privire la infiintarea unor sectii ale politiei nationale, procedura este mai complicata, dat fiind ca finantarea trebuie facuta de la bugetul central si de aceea a decis sa demareze proiectul cu Politia Comunitara, care este in subordinea Primariei si, deci, este mult mai usor de obtinut finantarea si, eventual, chiar suplimentarea de personal: "Am referatul Politiei Comunitare, am discutat despre infiintarea a doua sectii de politie comunitara, una in Chercea, una in Viziru I, iar doamna viceprimar Ciocan se ocupa de prima dintre ele, cea din Chercea, pentru ca locatia acesteia va fi in cadrul caminului cultural de acolo, cu o amenajare minimala. Noi speram ca intr-o luna, o luna si jumatate, prima sectie de politie comunitara sa poata fi functionala. Dupa aceea vom merge in Viziru, unde vom vedea cum vom face, pentru ca acolo va fi mai dificila amenajarea, dar o vom rezolva si pe aceea. O sa discutam si cu ceilalti colegi si daca doriti si cu dumneavoastra, presa, despre dispozitivul de ordine pe care ni-l propune Politia Comunitara pentru aceasta perioada, inclusiv cu un post in statiunea Lacu Sarat, pentru ca este sezon, sint multi oameni care vin la plaja sau pur si simplu sa se plimbe si nu vrem sa avem probleme. Postul de politie comunitara din statiune va incepe sa functioneze de saptamina asta, deci de simbata, pentru ca este mai simplu, iar cu sectiile va dura citeva saptamini. Sectiile vor cuprinde un sef sectie, doua patrule care sa lucreze in functie de ce se va intimpla si de reactiile primite, sigur ca vom putea lua masuri, sa micsoram sau sa marim aceasta formula, pentru ca foarte multe reclamatii si foarte mul