Vladimir Tismaneanu se numara printre intelectualii care reabiliteaza, la finele secolului XX, angajarea ca viziune etica si ideologica. Refuzand tentatia mesianismelor, el plaseaza in centrul viziunii sale valori susceptibile de a genera, pe termen mediu si lung, un nou proiect de societate: liberalismul, memoria si demnitatea umana. Revizitarea istoriei comunismului se intalneste, organic, cu o critica lucida a realitatii. Numitorul comun este dat de ceea ce s-ar putea numi pedagogia libertatii. Fiecare dintre interventiile publice ale lui Vladimir Tismaneanu este gandita prin raportare la un fundal al duratei istorice: evocarea suferintei totalitare este parte din efortul de a recupera tragedia unui veac, in incercarea de a evita ca amnezia comunitatii sa fie responsabila pentru o noua deriva liberticida. In ceea ce are mai profund, critica liberala a lui Vladimir Tismaneanu apartine unei ilustre serii ideologice, reunind voci de pe ambele maluri ale Atlanticului. Evocarea unui Raymond Aron, Leo Strauss sau Sir Isaiah Berlin este naturala, in acest context. Istoria politica este, in cazul lui Vladimir Tismaneanu, o forma de asumare etica a unui ideal intelectual. Libertatea, demnitatea umana si moderatia sunt termenii in jurul carora se naste o alternativa generoasa la barbarie, tribalism si colectivismul inform. In cautarea secolului care a fost Momentul prezentarii publice a Raportului Comisiei privind Analiza Dictaturii Comuniste a fost hartia de turnesol, relevand tensiunea dintre traditiile libertatii si segmentul fidel comunismului resentimentar si nostalgic. Niciodata realizata cu adevarat, pana in clipa discursului prezidential, asumarea trecutului de abuzuri si crime implinea, simbolic, destinul lui Vladimir Tismaneanu, destin dedicat explorarii memoriei secolului XX. Mai mult decat o critica a comunismului din unghiul filosofiei liberale, Raportul imagin