Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jnepenii – înecaţi în Lacul Ştiol

Publicat in Jurnalul, marți 8 iulie 2008 ·

COTROPITOR ● În 2002, fostul primar a construit un drum prin rezervaţie

În fiecare week-end, împrejurul tăului Ştiol, lac aflat într-o arie protejată prin lege, se adună o mulţime de turişti cu jeep-uri, care lasă în urmă grămezi de gunoaie. Ajung la lac din cauza fostului primar, care n-a ţinut cont că se află într-o arie naturală protejată, şi a intrat cu buldozerul în pajişte.

Am ajuns la tăul Ştiol, un lac glaciar, într-o zi de iulie, în care soarele îşi făcea simţită puterea chiar şi în vîrful muntelui. Am părăsit Borşa luînd-o pe un drum cu gropi, deşi naţional, drumul ce uneşte Maramureşul de Suceava. Lîngă o biserică ce se construieşte acum în pasul Prislop am părăsit şoseaua asfaltată şi am luat-o pe un drum de piatră. Am văzut de departe Cascada Cailor, loc unde, spune legenda, s-ar fi aruncat în prăpastie o herghelie de cai urmăriţi de urs, apoi am întîlnit chiar o herghelie ce păştea liniştită, neameninţată de nimic.

CU JEEP-UL PE VÎRF. Era în mijlocul săptămînii şi n-am întîlnit picior de turist pînă am ajuns la tăul Ştiol. Turiştii de săptămîna trecută însă lăsaseră destule semne pentru a tulbura frumuseţea locului. Prin apa cristalină a lacului ce n-a fost niciodată măsurat în adîncime, am zărit, înainte chiar de a vedea păstrăvii coloraţi, o farfurie de plastic. Încă din momentul în care am ajuns lîngă lac, Ion Mihali, unul dintre cei 12 rangeri care păzesc suprafaţa de 46.399 hectare a Parcului, a început să adune calm sticlele de plastic lăsate de vizitatori. E obişnuit să facă acest lucru de cîte ori ajunge aici, aşa cum e obişnuit să stea de pază la intrarea în aria protejată, în fiecare week-end şi de sărbători, ca să-i oprească pe cei care vor să ajungă lîngă lac cu maşina de teren sau cu motocicleta. "Unii înţeleg, coboară şi o iau pe jos pînă la lac, alţii se enervează şi se întorc din drum."

DISTR

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 59 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan taie numărul de POLIȚIȘTI locali: Sunt orașe unde este depășită limita legală

Gandul acum 25 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Faptele pentru care fusese închis

HotNews acum 22 minute
Procuratura din Prato a anunţat vineri că nu exclude pista unei crime după ce un deţinut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din oraşul toscan, transmite ANSA, preluată de Agerpres. Deţinutul se afla în carceră, ţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°