Cele opt filiale PSD, ale căror conduceri au demisionat sau au fost dizolvate la Mamaia, vor fi coordonate, pînă la organizarea de noi alegeri interne, de către lideri de la centru, a decis ieri Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului.

Astfel, Cristian Diaconescu va coordona organizaţiile Cluj şi Bihor, Titus Corlăţean - Braşov şi Alba, Miron Mitrea - Mureş, Liviu Dragnea - Giurgiu, Gheorghe Nichita - Neamţ, iar Ecaterina Andronescu - Arad. Clujeanul Vasile Dîncu, care a absentat de la şedinţa de ieri pe motiv că nu are "nici un interes" în condiţiile în care distanţa dintre Cluj şi Bucureşti este "tot mai mare”, a transmis, via Mediafax, că situaţia din filială "nu se schimbă” după decizia BPN şi că organizaţia aşteaptă în continuare o decizie a Consiliului Naţional. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat însă că nu mai există nici un motiv ca la reuniunea Consiliului să se mai discute problema filialelor cu conduceri demise, subiectul fiind "închis din punct de vedere statutar". De la Braşov, Constantin Niţă, care a lipsit şi el de la BPN din cauza unei "indigestii puternice”, a anunţat, prin purtătorul de cuvînt al filialei, că şi-ar fi depus oricum mandatul împreună cu întreg Biroul Permanent Judeţean al partidului până la finalul acestei luni, dar a precizat că nu renunţă la ideea de a contesta decizia de dizolvare a conducerii filialei.