De la ultimul meu „colţ de specialist“ a trecut ceva vreme, iar evenimentele care au ţinut trează vigilenţa subsemnatului în această periodă de vacanţă au fost, în primul rând, cele petrecute în Elveţia şi Austria, apoi pregătirile echipei-fanion, Ştiinţa.
Vorbind despre turneul final de la EURO 2008, aş remarca faptul că, în sfârşit, „furia roşie“ spaniolă a reuşit să fie şi învingătoare, nu doar favorită şi pierzătoare. După 44 de ani (!), Spania a adus un nou trofeu la Madrid, având la conducerea tehnică un antrenor de 70 de ani, Aragones, care a avut curajul să-l lase acasă pe cel mai valoros jucător spaniol al ultimului deceniu, Raul. Şi golgheter al turneului final Euro a ieşit preferatul lui Aragones, Villa. Vorba aceea, cine n-are bătrâni să-i cumpere. Trupa lui Aragones a avut un traseu ireproşabil, a măturat tot la Euro 2008! Ca o paranteză: în 2004, Grecia a câştigat trofeul european din Portugalia cu un antrenor de 64 de ani, Rehhagel. Sunt de acord cu înnoirea, cu tinereţea, dar experienţa îşi spune cuvântul de foarte multe ori... Aragones a părăsit însă naţionala Spaniei, preferând campionatul Turciei, urmând să fie înlocuit, după toate probabilităţile, cu Del Bosque. Ca fapt divers, reamintesc că Del Bosque a jucat pe fostul „Central“, în aprilie 1979, într-un meci oficial România - Spania 2-2, din preliminariile CE.
România? Tricolorii au jucat destul de temători, cu un joc închis în ultimul meci, cel decisiv, cu Olanda. S-au bazat foarte mult pe Mutu, pe reuşitele lui individuale. S-a jucat la rezultat, am obţinut două puncte bune din lupta cu vicecampionii şi campionii lumii, dar cu Olanda am capotat. În această ultimă partidă, nu am mai fost nici proaspeţi, n-am avut astfel nici un psihic forte. Având în vedere grupa noastră, pot spune că România a ieşit onorabil. Dacă am fi avut şi şansă, ne-am fi şi calificat în sferturi, dar cu Italia
