Sorin Ioniţă: "Zilele astea, Comisia Europeană se pregăteşte să ne arate cu degetul rău de tot pentru regresul din ultimii doi ani pe lupta anticorupţie - dar şi să găsească un pretext plauzibil pentru a nu declanşa clauza pe justiţie, socotită un fel de armă atomică pe care, politic vorbind, nu te decizi s-o foloseşti cu una, cu două."

Ca să vedem cum stăm de fapt, ne ducem la raportul procurorului belgian Willem de Pauw - genul de document intern comisionat de CE - care spune câteva lucruri simple şi clare despre sistemul românesc de justiţie. Deşi a fost scris toamna trecută, constatările sale sunt perfect actuale, iar dincolo de concluziile finale citate în presă, mi se par la fel de interesante micile observaţii care compun portretul de Caragiale al mediului nostru juridic, altfel plin de orgolii supradimensionate. Mă întreb dacă noi avem oameni în stare să scrie ca acest Hercule Poirot care ne-a evaluat: inteligent, tăios şi cu un subtil umor de tip britanic.

De exemplu: „Ministrul de justiţie a spus în câteva rânduri că sentinţele sunt aşa blânde deoarece calitatea probatoriului e slabă. Iată o afirmaţie remarcabilă. În administrarea dreptăţii, probele trebuie să fie ori suficiente pentru a obţine condamnarea, ori nu, caz în care acuzatul trebuie achitat. «Să-l condamnăm un pic» pentru că probatoriul nu era chiar convingător e o viziune de-a dreptul înspăimântătoare asupra statului de drept. E de sperat că ministrul a făcut o greşeală cu această afirmaţie; dacă nu, justiţia română are, de fapt, probleme mai mari decât sentinţele blânde în cazurile de corupţie.“

Comentând încercările permanente de a desfiinţa prin comasare DNA sau a-i înlocui conducerea, expertul observă că faţă de cerinţa convenită cu UE de a „asigura stabilitatea legală şi instituţională a mecanismelor anticorupţie“, guvernul vorbeşte mai nou de „întărire