» Municipiul Sebes din judetul Alba ar putea fi recunoscut in Romania nu numai prin faptul ca este cea mai tranzitata localitate urbana din tara, peste 40.000 de autovehicule traversand zilnic teritoriul sau, ci si pentru ca detine importante monumente istorice, dintre care se detaseaza cetatea medievala, foarte putin cunoscuta si promovata atat la nivel local, cat si national.
Fortificatia medievala a orasului Sebes se inscrie in categoria celor de maxima importanta, intrucat reprezinta un prototip arhaic al sistemului sau defensiv, transformarile din perioada moderna fiind relativ minore. Din punct de vedere strategic, Sebesul detinea la vremea respectiva o pozitie preferentiala. A intrat in literatura de specialitate ca prima cetate oraseneasca pentru care s-a pastrat un act oficial de constructie. La 23 noiembrie 1387, o delegatie a orasului a obtinut de la regele Sigismund de Luxemburg dreptul de a se inconjura cu un zid de piatra, de teama invaziilor turcesti. Fortificatia care inconjura orasul medieval a fost ridicata in mai multe etape, avand turnuri de aparare aflate in intretinerea breslelor si patru porti de acces. Initial, orasul avea o prima fortificatie, ridicata pe la mijlocul secolului al XIII-lea, in jurul actualei biserici evanghelice. Noul sistem defensiv, construit cu acordul regelui in anul 1387, este reprezentat de o curtina de forma dreptunghiulara, cu colturi rotunjite, adaptate intr-o oarecare masura terenului, cu perimetrul de 1.700 metri si suprafata de aproape 20 hectare.
Incinta a fost ridicata din piatra de rau legata cu mortar. Inaltimea ei nu depasea sapte metri, iar grosimea era in medie de 1,20 metri. De la inceput, curtina orasului era prevazuta cu o serie de turnuri. Sunt cunoscute opt asemenea turnuri. In prezent s-au mai pastrat turnurile Croitorilor, Studentului, al Cismarilor si cel semicircular. Tu