Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valul inflaţionist va urca în iulie la nivelul anual record de 9,7%

Publicat in Adevarul, marți 8 iulie 2008 ·

BNR este criticată pentru intervenţia tardivă de atenuare a impactului devalorizării leului asupra preţurilor Analiştii bancari anticipează un vârf al inflaţiei anualizate de 9,7%, cu

BNR este criticată pentru intervenţia tardivă de atenuare a impactului devalorizării leului asupra preţurilor

Analiştii bancari anticipează un vârf al inflaţiei anualizate de 9,7%, cu un procent peste estimarea pentru luna iunie.

Vârful inflaţiei din 2008 va fi atins în iulie, iar acesta ar putea fi situat în apropierea valorii de 9,7%. Analiştii bancari sunt unanimi în a anticipa o creştere cu cel puţin un procent a indicelui preţului de consum faţă de luna precedentă. În acelaşi timp, Comisia Naţională de Prognoză consideră că nu va fi depăşit acest prag psihologic.

"Estimăm că în luna iulie inflaţia va creşte cu 0,9% şi nu va depăşi un punct procentual", apreciază Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Scumpirile de mărfuri şi de tarife anunţate pentru începutul lunii iulie vor fi generate de majorările preţurilor gazelor şi accizelor.

"Creşterea preţului energiei şi majorarea accizelor pentru ţigări vor pune o presiune considerabilă asupra inflaţiei", se apreciază într-un raport referitor la evoluţiile macroeconomice întocmit de departamentul de Cercetare al BCR.

"Majorarea tarifelor va putea fi atenuată doar de o scădere a preţurilor carburaţilor şi de aprecierea a monedei naţionale", afirmă Ionuţ Dumitru, şeful Cercetării din Raiffeisen Bank.

BNR, suspectată de bâlbâială

În acelaşi timp, analiştii BCR au în vedere semnificaţia unei valori, sub cea anticipată, a inflaţiei din luna iulie.

Nivelul atins "va reprezenta un semnal deosebit de important cu privire la evoluţia preţurilor produselor agroalimentare în 2008 şi ar putea să confirme ipoteza începerii unui proces dezinflaţionist în luna aug

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 11 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 12 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 3 ore
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 3 ore
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

UPDATE - Şeful spionajului german crede că atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO

News.ro acum 3 ore
Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în considerare în cele din urmă invocarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianţei, a declarat miercuri şeful serviciulu

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 3 ore
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 28 noiembrie 2024

Gandul acum 19 minute
Joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024. La tragerile loto de duminică, 24 noiembrie 2024, Loteria Ro

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 8 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

0°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

1°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°