Dej, Ceausescu, Iliescu. Cei trei conducatori comunisti ai Romaniei. Fiecare, in felul sau, a reusit sa scape de competitorii sai de la momentul respectiv. Outwit, outsmart, outplay. Au trecut prin incercari grele. Dar numai unul dintre ei poate fi adevaratul supravietuitor al comunismului romanesc and claim the title of sole Survivor!

Gheorghe Gheorghiu Dej a stiut sa-si mazileasca rivalii si prietenii rand pe rand. Ba chiar a mers pana acolo incat i-a mazilit si pe cei in care a vazut potentiali rivali, desi acestia nu facusera nici o miscare in acest sens. Iar dupa ce a dobandit puterea, speriat de turnura pe care viata comunismului si implicit a sa ar lua-o daca renunta la doctrina stalinista, a strans repede randurile in interior. Cu toate astea, mana de fier a fost dublata si de o gandire ce a lasat loc unor oarecare reforme. Spre sfarsitul vietii, devenise “un om al dialogului”, ca sa folosesc o expresie iliesceana. Daca in 1989, in locul lui Ceausescu ar fi fost Dej, cred ca ceferistul bonom ar fi scapat neimpuscat, cu o pensie onorabila si cu o vila retrasa in munti. Iar noi, restul, am fi scapat de Iliescu. Sfarsitul lui Dej nu a venit din interior, din locul in care el dicta si unde era stapan. Eu sustin teoria conform careia a fost radiat in URSS, dar despre aceasta, va promit o alta postare, mai detaliata.

Nicolae Ceausescu, dupa ce a preluat puterea, a stiut sa-i protejeze pe baronii lui Dej care-l ajutasera, dar in aceeasi masura a scapat repede de cei ce ar fi putut fi o amenintare pentru el. S-a razbunat si pe morti, si pe vii de-o potriva. Dupa cum mai apoi i-a amnistiat si pe unii si pe altii. A jucat pe degete din balconul sau de opozant al URSS-ului conducatorii marilor democratii ale lumii. Paradoxul istoric consta in faptul ca in timp ce a scapat de un astfel de rival, Alexandru Draghici pe numele sau de tortionar, i-a facut loc