Vrem, nu vrem, trebuie s-o recunoastem: cumva, intr-un mod miraculos, lucrurile totusi merg. Adica: se mai sparge o teava, apoi se string locatarii in jurul ei, intr-un tirziu vine o echipa, se sapa o groapa si se cirpeste teava; mai crapa asfaltul, apoi sapte, opt masini se rup in doua, dar, in final, apare un vehicul obosit, dinainte de glaciatia cuaternara, si trei, patru muncitori enervati sar din el si indeasa-n groapa citeva lopeti de asfalt venit direeeect din U.E.; mai cade un tavan dintr-o scoala, insa, pe neasteptate, dupa ce toti elevii si profesorii au facut gripe si pneumonii, debarca in forta o comisie energica si incruntata care pune tavanul la loc; cite un pacient total ghinionist este casapit de catre un domn doctor ce crezuse pina-n acel moment ca prin laparoscop te uiti asa cum te uiti prin camera-video cind filmezi in vacanta, dar, de cite ori s-o mai spun? In final, se rezolva - dupa ani lungi de procese, timp in care au murit si apartinatorii pacientului decedat, medicul primeste un avertisment si este rugat, intr-un mod cu totul special, sa nu mai faca asa ceva. Daca se mai construieste si-o sala de sport din tabla si ni se mai arata si un cird de fetite dezbracate ce zbiara ragusite pe Faleza, atunci, serios o spun, sa aratam putina recunostinta. In plus, avem apa in casa, avem locuri din care ne cumparam alimente, avem semne de circulatie, avem Dunare, sintem la doar 200 de kilometri de Constanta, sintem primiti la scoala, nu ne bate nimeni daca mergem pe strada, primim pensii, salarii, ni se dau chitante de la Admistratia Financiara de cite ori ne lasam pe acolo ultimul credit facut, avem chiar si niste copaci stravechi pe undeva prin oras. Toate acestea nu sint normale, depasesc puterea noastra de intelegere. Cum de se intimpla astfel de miracole? Cui datoram toate aceste binefaceri? Va spun eu: Municipalitatii.

Acest cuvint cutr