CEO-ul Quality Living Developers (QLD), Nick Stathakis, este omul care se ocupă îndeaproape de proiectele companiei pe piaţa autohtonă de real estate. Cel mai mare dintre acestea este Green
CEO-ul Quality Living Developers (QLD), Nick Stathakis, este omul care se ocupă îndeaproape de proiectele companiei pe piaţa autohtonă de real estate. Cel mai mare dintre acestea este Green Lake, în valoare de 130 milioane de euro. Cu investiţii totale de 340 milioane de euro, QLD mai dispune de un buget adiţional de 200 de milioane de euro, pe termen scurt şi mediu. Suma este doar estimativă, o cifră exactă urmând a fi dictată de oportunităţile ce vor apărea pe parcurs
Quality Living Developers este o companie fondată în 2007, care a preluat proiectele private şi o bună parte din personalul subsidiarei locale de real estate a Technical Olympic. A fost şi momentul de cotitură pentru Stathakis.
Puţin înainte de ora patru după-amiaza, într-un Bucureşti supraîncălzit. Ultimul lucru pe care ţi-l doreşti este să fii prins în trafic. Din fericire, drumul din Pipera până pe Şoseaua Nordului nu durează decât vreo douăzeci şi cinci de minute.
Chiar şi aşa însă, odată coborât din maşină, căldura te izbeşte drept în moalele capului. Trecând pe lângă cele câteva corpuri de clădiri ce formează Lake View Condominium, se zăreşte, dincolo de gard, apa albastră a unei piscine. Gândul la vacanţă este aproape imposibil de evitat...
CEO-ul QLD se lasă aşteptat câteva minute peste ora stabilită. Revine însă rapid, după o scurtă vizită în apartamentul său. În cele două-trei zile pe săptămână pe care le petrece în Bucureşti, locuieşte chiar în Lake View Condominium - într-o locuinţă plătită, desigur, de companie.
Rezidenţialul, o piaţă puternică pe termen lung
Ne povesteşte că a venit pentru prima oară în România în iunie 2001, când avea 38 de ani. L