Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte victime în urma răsturnării unui microbuz

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 iulie 2008 ·

Şapte persoane, între care un minor, au ajuns ieri la spital, după ce microbuzul de transport în care se aflau s-a răsturnat. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 8.00, pe drumul judeţean care leagă localităţile Busu - Cernăteşti - Breasta. În microbuzul cu numărul de înmatriculare DJ-48-SAD, condus de Lucian Băicoană, se aflau zece persoane când, la ieşirea din localitatea Raznic, şoferul a pierdut controlul volanului. Din primele cercetări la faţa locului şi din declaraţiile luate, poliţiştii au stabilit că şoferul nu era atent la drum, fiind ocupat să dea bilete pasagerilor, şi a pătruns pe contrasens. A încercat să revină pe sensul de mers virând dreapta brusc, după care a vrut să redreseze microbuzul cu o manevră spre stânga. Vehiculul a făcut balans şi s-a răsturnat pe partea dreaptă, fiind răniţi şapte din cei zece pasageri. Dintre victime, trei au suferit multiple fracturi, restul având doar răni uşoare. La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe, un echipaj SMURD şi Descarcerarea. Personalul medical de urgenţă a acordat victimelor primele îngrijiri medicale la faţa locului, acestea fiind transportate apoi la Spitalul Clinic Judeţean Craiova. Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest de către poliţiştii din Filiaşi, însă nu consumase băuturi alcoolice, conform subinspectorului Claudiu Dumitru. Pe numele lui Lucian Băicoană a fost deschis dosar penal, iar în prezent, poliţia continuă cercetările. Şapte persoane, între care un minor, au ajuns ieri la spital, după ce microbuzul de transport în care se aflau s-a răsturnat. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 8.00, pe drumul judeţean care leagă localităţile Busu - Cernăteşti - Breasta. În microbuzul cu numărul de înmatriculare DJ-48-SAD, condus de Lucian Băicoană, se aflau zece persoane când, la ieşirea din localitatea Raznic, şoferul a pierdut controlul volanului. Din primele cercetări la faţa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 10 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°