Peisaje stranii, nepămîntene. Dacă te-ai putea preschimba pentru cîteva clipe într-un bîtlan care trece în zbor deasupra acestei margini de lume, la limita mării şi a humei, ai descoperi largi dreptunghiuri de un alb-argint, jucînd pe retină precum nişte cearşafuri în vînt
Peisaje stranii, nepămîntene. Dacă te-ai putea preschimba pentru cîteva clipe într-un bîtlan care trece în zbor deasupra acestei margini de lume, la limita mării şi a humei, ai descoperi largi dreptunghiuri de un alb-argint, jucînd pe retină precum nişte cearşafuri în vînt. Planurile se suprapun, se recompun – nu mai există sus, jos, stînga, dreapta, toate se rotesc, o dată cu "aripile" morii.
Salinele
Salinele Etore şi Infersa fac parte din peisajul emblematic al Siciliei. Trei "mori de sare", restaurate şi funcţionale, cu acoperişuri roşii şi palete de pînză răvăşind cerul, se profilează înspre amurg în laguna Stagnone, drept în faţa insulei Mothia. Sînt o oprire obligatorie într-un itinerar turistic şi cognitiv numit "La via del sale". Drumul sării.
Marea, soarele şi vîntul sînt, de secole, protagoniştii principali ai unui ritual care se încheie o dată cu "naşterea" unui grăunte de sare, luînd-o de la capăt, iar şi iar... Cultura şi recoltarea sării – printr-un procedeu specific, care foloseşte salinitatea proprie a lagunei, forţa vîntului (care face ca oglinda apei să vibreze) şi puterea soarelui – se întîmplă astăzi aproape la fel ca în trecut. Din iunie pînă în septembrie se pune în scenă un spectacol fascinant. Vezi cum se înalţă pe marginea iezerelor secate, tumuli de sare albă, strălucitoare, bogată în iod, în magneziu, în fluor, în potasiu. Deasupra sării se aşază ţigle din lut ars (să protejeze sarea de ploaie şi vînt) şi, dintr-o dată, tumulii selenari capătă aspectul unui şir de piramide roşiatice.
Secretul "cultivării sării" îl poţi afla urmărind