Pentru mulţi oameni, a fi cu cineva constituie cel mai important obiectiv în viaţă.
Împreună
Se crede despre marii creatori ai lumii că şi-au dorit singurătatea, ca o condiţie necesară creaţiei. Totuşi, până la urmă, o carte e făcută pentru a fi citită şi un tablou pentru a fi privit, iar solitudinea căutată a artiştilor este anulată în orice bibliotecă sau muzeu, când oamenii se strâng, practic, în jurul sufletului lor viu. O spune, minunat, Octavian Paler: „Cărţile se scriu în singurătate, dar împotriva ei“.
Dacă singurătatea ar fi fost pentru El o valoare, însuşi Marele Creator nu i-ar fi creat pe oameni. Parte a chipului şi asemănării noastre cu El, suntem însă făcuţi pentru alăturare, împărtăşire, uniune. Singurătatea voită înseamnă să dai vieţii ce-i al morţii, deşi nici măcar iadul nu este privit ca un loc al izolării totale. Viaţa însăşi presupune comuniune. O celulă izolată nu poate trăi fără a fi parte dintr-o structură, fără a-şi extrage seva din celelalte. În ultimul timp tot mai mulţi vorbesc despre avantajele singurătăţii. Rata divorţurilor a crescut, relaţiile sunt superficiale, încrederea în ceilalţi mai puţin importantă şi fiecare dintre noi pare tot mai suficient pentru sine. Toţi sunt însă tineri, aflaţi încă la vârsta la care simţul individualităţii fie se dezvoltă, fie îndeamnă la bravadă.
De aceea, cred că numai bătrânii pot depune mărturie, aşa cum a făcut-o acelaşi Octavian Paler, în poezia „Singurătate“: „Voi, care vă întoarceţi acasă şi, după ce aţi închis uşa, spuneţi «Bună seara», voi nu ştiţi ce-nseamnă să intri pe-o uşă tăcând“.
Fuga de tine, către oricine
Lumea nu se termină cu mine, dar în mod sigur începe cu tipul care, dimineaţa - de fapt, ca să fiu sincer, spre prânz -, se spală pe dinţi, perfect sincronizat, în oglindă.
De ce te-ar împiedica
