Călătoria cu trenul ne-ar putea costa mai mult de la 1 august, deoarece CFR Călători a cerut deja Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Transporturilor să aprobe o creştere a preţurilor cu circa 7%. Sursa: Razvan Valcanenatu
„În cazul în care nu se va aproba creşterea de la 1 august, modificarea va avea loc începând cu 1 septembrie“, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Alexandru Noapteş, directorul general al CFR Călători. Acesta a explicat că majorarea, care ar putea intra în vigoare peste trei săptămâni, este în conformitate cu legislaţia actuală, care prevede că biletele pot fi scumpite în funcţie de creşterea inflaţiei, şi nu se bazează pe creşterea preţului la combustibili.
„Noi am solicitat Ministerelor Economiei şi Transporturilor creşterea tarifelor în funcţie de inflaţie. Potrivit legii, dacă inflaţia depăşeşte 5%, putem solicita majorarea biletelor, iar acest indicator a fost depăşit“, a declarat Noapteş. Ultima majorare de preţ a biletelor de tren a avut loc în luna septembrie a anului trecut, când tarifele au crescut cu 8,1%, după ce, în iulie 2007, CFR Călători majorase tarifele cu 7%.
Guvernul a emis, în 2006, o ordonanţă de urgenţă potrivit căreia CFR Călători putea să crească trimestrial tarifele la călătoria cu trenul cu până la 7% peste nivelul cumulat al inflaţiei de la precedenta creştere a costurilor călă- toriilor. Ordonanţa a fost respinsă în toamna anului trecut de către deputaţi.