Asistam in direct si in timp real la nasterea unui mit – Ingrid Betancourt. Chiar daca acel comando al armatei columbiene a reusit sa elibereze din jungla si alti ostatici, columbieni si americani, toate privirile se indreapta numai spre ea. Caci mai cu seama eliberarea ei o cereau cu insistenta, de multa vreme, mii de comitete de sustinere din Europa, dar si din America Latina. Sute de primarii ii decernasera tot ei titlul de cetatean de onoare, sute si mii de benevoli inventau in permanenta actiuni spectaculoase pentru a nu lasa uitarea sa inghita numele ei. Pentru cauza ei se mobilizasera numerosi sefi de state si de guverne, incercand sa cumpere sau sa convinga gherilele maoiste sa-i dea drumul. Muti dintre acestia se detestau sau se detesta cordial, dar au trecut peste principii fiindca li se parea intolerabila sechestrarea acestei femei.

De ce Ingrid Betancourt? Fiindca ea intrunea deja toate trasaturile idealizate ale unei passionaria care contrasteaza atat de bine cu mercantilismul societatii generale. Iar societatea globalizata incearca, cu o reala sinceritate, sa-si rascumpere pacatul de a fi, in sinea ei, profund sceptica. Societatea de astazi nu crede pur si simplu ca mai e loc de umanism, de sentimente delicate sau chiar de respect mutual, atunci cand intra in joc interesele "superioare" ale ideologiilor, ale clanurilor politice sau pur si simplu ale clanurilor de interese financiare. Or, Ingrid Betancourt aparuse ca o idealista din vremea pasoptistilor. Se lansase in politica pentru a pune capat, intre altele, tocmai sechestrarilor de persoane folosite ca moneda de schimb si de santaj. Se dusese sa infrunte gherilele maoiste chiar pe propriul teren. Iar maoistii au facut exact ceea ce se putea banui. Nu le-a pasat ca s-ar putea sa fie acuzati de lipsa de originalitate, au sechestrat-o si pe ea, cu toate frumoasele ei discursuri. Asa s-a