Daca ar fi sa-mi dau cu parerea si daca parerea mea ar conta cu adevarat, as sustine, cu convingere, ca atunci si acolo s-a facut scoala marilor "tunari" post-revolutionari. Pentru cei dintre dumneavoastra iesiti in lume dupa 1990, voi face precizarea inaugurala ca UASC-ul reprezenta, pe vremea lui Ceausescu, o asa-zisa "uniune a asociatiilor studentilor comunisti". Asa-zisa", intrucit, aidoma tuturor organizatiilor socialiste "de masa", ea era, in fond, paravanul "popular" sub care se desfasurau manipularile si matrapazlicurile unui grup foarte restrins al clasei conducatoare. Noi, membrii UASC de rind (adica totalitatea studentilor din universitatile romanesti), asemenea utecistilor si peceristilor, in structurile lor organizatorice, nu cunosteam practic mai nimic din activitatile socio-politice ale "elitei" coordonatoare. Nici nu aveam multe de stiut, admit fara rezerve. Lingusirea fara sfirsit a titanului, alaturi de isteria exhibitionista, fabricata in jurul minunatului partid si cam atit. O nebunie care lasa pe toata lumea, oricum, de ani buni, rece. Totusi, ca si in PCR sau UTC, si in UASC, un numar limitat de baietei si fetite reuseau sa patrunda in interiorul mecanismului, pina la nivele destul de caldicele, unde isi vedeau linistit de treburile lor. Participau cu entuziasm salbatic la slujbele de divinizare a geniului carpatin, concentrat in seva Scornicestiului oltenesc, dupa care, miruiti cu inaltatoarea ideologie revolutionara, reveneau in birourile regionale si isi aranjau micile afaceri studentesti (tabere, excursii externe, in spatiul socialist, benigne deturnari de fonduri, bairamuri in locuri sic, inaccesibile muritorilor simpli, etc). Daca ar fi sa-mi dau cu parerea si daca parerea mea ar conta cu adevarat, as sustine, cu convingere, ca atunci si acolo s-a facut scoala marilor "tunari" post-revolutionari. In sfirsit, detaliile sint mai curind irele