Podgoriile romåneşti devin un teren fertil pentru investitori interesaţi să-şi transforme pasiunea într-o afacere de succes, pe o piaţă estimată, în 2008, la 500 de milioane de euro. Situat în zona centrală a Capitalei, noul birou al lui Daniel Guzu, fostul proprietar al Fabryo Corporation, companie våndută anul trecut către fondul de investiţii Oresa Ventures, este decorat în stilul unui fin cunoscător al artei şi al vinului. Ultimul este un hobby care s-a tr
Podgoriile romåneşti devin un teren fertil pentru investitori interesaţi să-şi transforme pasiunea într-o afacere de succes, pe o piaţă estimată, în 2008, la 500 de milioane de euro.
Situat în zona centrală a Capitalei, noul birou al lui Daniel Guzu, fostul proprietar al Fabryo Corporation, companie våndută anul trecut către fondul de investiţii Oresa Ventures, este decorat în stilul unui fin cunoscător al artei şi al vinului. Ultimul este un hobby care s-a transformat de-a lungul anilor într-o afacere. „Pasiunea pentru vin am moştenit-o de la bunicul meu, dar abia în urmă cu trei ani am început să investesc în achiziţionarea de terenuri cu vie, de la sute de mici proprietari din zona Panciu“, spune Daniel Guzu. În prezent, el deţine 100 de hectare de vie, dintr-un total de 2.000 de hectare disponibile pentru cultivarea strugurilor în zonă, în special soiuri albe. A cumpărat terenul la preţuri între 4.000 şi 5.000 de euro hectarul, pentru anumite locaţii oferind chiar şi 10.000 de euro pe hectar. În total, terenurile l-au costat un milion de euro, iar alte patru milioane de euro au fost investite în replantarea viei şi livezilor, construcţia unei hale de vinificaţie şi a unui depozit de fructe, pe care doreşte să le termine pånă la finele acestui an.
Următorul pas este amenajarea unui conac în mijlocul podgoriei, „asemeni unui chateau francez“, spune Guzu, iar peste doi ani, cånd locaţia v