Situaţia economică internaţională se învårte într-un cerc vicios, trasă în jos de investitorii refugiaţi în petrol şi aur, cu inflaţie în creştere şi un avans economic tot mai modest. Raza de lumină văzută de economişti în perioada aprilie-mai s-a stins. Atunci, problemele legate de scumpirea petrolului, creşterea inflaţiei sau deprecierea dolarului păreau că pot fi încet depăşite, iar revenirea se simţea inclusiv pe pieţele de capital. Din păcate, semnele cr
Situaţia economică internaţională se învårte într-un cerc vicios, trasă în jos de investitorii refugiaţi în petrol şi aur, cu inflaţie în creştere şi un avans economic tot mai modest.
Raza de lumină văzută de economişti în perioada aprilie-mai s-a stins. Atunci, problemele legate de scumpirea petrolului, creşterea inflaţiei sau deprecierea dolarului păreau că pot fi încet depăşite, iar revenirea se simţea inclusiv pe pieţele de capital. Din păcate, semnele crizei nu au dispărut, dimpotrivă, s-au accentuat, odată cu apropierea de finele primului semestru. Inflaţia a atins cote alarmante peste tot în lume, în principal ca urmare a scumpirii materiilor prime. Cotaţiile mărfurilor de refugiu, cum este aurul, s-au apropiat de maximele istorice, iar indicii bursieri au pierdut tot ce cåştigaseră în scurta perioadă de corecţie pozitivă. Suficiente motive pentru ca unora să le pară anul 2008 compromis în totalitate.
Este economia Statelor Unite ale Americii în recesiune sau nu? De la începutul anului, toţi analiştii încearcă să răspundă la această întrebare, cu argumente pentru ambele părţi. Răspunsul este foarte important pentru întreaga lume, deoarece globalizarea economiilor deschise înseamnă şi internaţionalizarea problemelor unui stat. Cel mai bun exemplu este preţul petrolului, unde deciziile statelor arabe producătoare, intenţiile războinice ale americanilor sau israelienilor, presiunile ruş