Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simionescu nu are incredere in profesionalismul unora dintre subalterni

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 9 iulie 2008 ·

Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a cerut viceprimarilor sa verifice, fiecare, pe domeniul sau de competenta, citeva probleme cu implicatii juridice aflate pe rol sau cazuri in care Primaria deja a pierdut procese si care i se par suspecte. Simionescu a evocat drept exemplu cazul unei angajate care a revenit din concediul postnatal si, desi oricine stie ca legea apara drepturile mamicilor, acestea avind posibilitatea sa se intoarca la fostul loc de munca, dupa concediul postnatal, conducerea Primariei i-a refuzat acest drept. Simionescu vrea sa se precizeze in raportul viceprimarilor cine a avizat si cine a semnat astfel de acte, care au dus la implicarea municipalitatii in procese pe care le-a pierdut, pentru a stabili si cine trebuie sa-si asume responsabilitatea erorilor respective: "Am cerut viceprimarilor o analiza pe caz la o serie intreaga de probleme care vin din urma si care impieteaza bunul mers al activitatii, in sensul ca, spre exemplu, am pierdut dupa cinci ani de zile un proces cu CET-ul, la Inalta Curte de Casatie, legat de pretul gigacaloriei agreat de Primarie, neagreat de ANRE, apoi agreat de CET, neagreat de noi etc. De asemenea, sint o serie de cazuri cum ar fi al unei persoane care a fost in concediu postnatal si care nu a mai fost angajata si s-a judecat cu Primaria si evident ca Primaria a pierdut, pentru ca, potrivit legii, trebuia reangajata pe locul respectiv. Le-am cerut domnilor viceprimari sa ia la rind fiecare dintre aceste lucruri, sa vedem cit de profesionisti sint cei care au avizat, au probat, au fost de acord cu astfel de solutii, pentru ca eu nu sint dispus sa semnez dupa niste persoane care ar putea sa vina si la mine sa-mi spuna “nu mai angajam pe X, pentru ca legea spune ca nu se poate” si ne trezim ca dupa doi ani de judecata, pierdem si timpul si banii pe astfel de probleme".

Primarul municipiului, Aurel Simionesc

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 42 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 57 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 29 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 35 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°