În fotbalul de la noi, adevărul are nevoie de aprobare
După unele teorii, Pămîntul e rotund. Deşi demonstrabilă, acesată observaţie devine adevăr general numai pentru că un număr suficient de oameni o cred şi o urmează. Însă acest obicei civilizat nu e un comportamnet obligatoriu. În unele zone de logică şi folcor propriu, adevărurile probate nu sînt şi adevăruri acceptate. Adevărul există, dar duce o existenţă privată, pînă la izolare. Astfel, după unele teorii, Justiţia e legea aplicată pe bază de probe. Adevărat? Nu, din moment ce acest adevăr e respins, În bloc, de clasa politică şi de patriciatul fotbalistic.
Un poliţist a fost bătut de fani, la Cluj - spun probele filmate. Nu, n-a fost bătut, căci nici o probă nu e probă. Da, brutele erau de faţă, dar funcţionau în calitate de persoane străine de propria persoană. Pare complicat dar e simplu. Precedentele “Valiza”, ” Zambaccian” şi “Caltaboşul”, i-au învăţat pe avocaţi: nici o lege nu e mai presus de legea negaţiei. Singurul adevăr: nici un adevăr nu se poate opune cuiva care a decis că nu există adevăr. Complicat? E simplu!
Naţionala României a jucat dezgustător la Euro 2008. Aşa au stabilit imaginile, presa străină şi clasamentele finale. Acest adevăr e, însă, inutil acasă, în România, unde definiţia adevărului are nevoie de aprobarea lui Mircea Sandu, a presei arondate Federaţiei şi a nevoilor de rating ale televiziunilor. Prin urmare, Piţurcă se retrage balnear, ştiind că nu e dator să se justifice, într-o ţară în care orice e altceva. Nici o grijă, aşa cum a profeţit, săptămîna trecută Cristian Geambaşu, odorul va reapărea mofluz şi oarecm genial, sugerînd că e neînţeles.
Apoi, Marele Neînţeles de la Euro 2008 va porni spre Cupa Mondială 2010, cu o naţională mult mai slabă. Calitatea bazinului de selecţie scade zilinic. Campionatul? Nimic mai trist decît reluarea unui campionat pre
