Palinca, slana si vorbitul agale. Ele sunt fundatia simbolica si amabila a Ardealului curent. Din ele a crescut bunavointa generala pentru singura provincie cu talent gospodaresc a Romaniei. Din ele si din seriozitatea universitatii de la Cluj.
Pana sa ajunga Adrian Nastase sa posteze glume pe blog, cei patru intelectuali ai partidului au fost trei: Dancu si Diaconescu. Fireste, senatori cu liceul, ba chiar deputati cu facultate, s-au gasit mereu in PSD, insa niciodata atat de multi ca baronii cu doctorate.
Cu toate astea, cu toata ravna universitara contra cost a formatiunii, alura credibila n-au avut decat cei doi-trei sociologi&juristi care, daca il adaugam si pe Alin Teodorescu, puteau recunoaste punctuatia si acordul predicatului in mai toate frazele ipocrite ale partidului. Sa nu uitam: PSD e un partid al carui tata e Comunismul Insusi, acea oranduire care a pus accentul si principalele greutati pe spinarea clasei muncitoare, pastrand pentru intelectualitate optiunea CSC, recunoscuta in dosarele CNSAS sub numele de cod „Complicitate sau Canal“.
Asa se face ca toti baietii cu carte ai Comitetului Central - si aici e bine sa-i avem in vedere pe cei care au terminat liceul si facultatea exact in aceasta ordine - au avut o reprezentare discreta, tolerata, cooperanta, dar PERMANENT~ in randul cadrelor de nadejde.
Si asta nu doar pentru PR-ul intern, destinat proletariatului, sau pentru rima diplomatica a lozincilor.
Ci, mai ales, pentru ortografia, pronuntia si frazarea acceptabila a ideilor siberiene, venite pe firul rosu de votca si de nervi al Kremlinului. Tovarasul alfabetizat a avut mereu utilitatea frizerului ideologic, a insarcinatului cu pieptanatura tezei, cu cararea plenarei, in fine, cu rasul, tunsul si frezatul prostiei solemne de congres.
De aceea, oricat l-a marginalizat dictatur
