Găurile din drum şi bolovanii căzători sunt obstacolele de pe traseul care străbate Masivul Făgăraş. Sursa: Sorin Badea

Traversarea Transfăgărăşanului, redeschis traficului la începutul lunii, este o excursie palpitantă. Mai mult decât adrenalina declanşată pe cea mai înaltă şosea circulabilă din ţară, „senzaţii tari“ sunt date şi de gropile din carosabil şi pietrele care cad de pe versanţi. Transfăgărăşanul începe în localitatea Căpăţâneni, tot acolo unde încep şi problemele. Pe cauciucurile maşinilor se lipesc bucăţi întregi din asfalt, iar tratamentul pe care îl aplică drumarii este... nisipul.

„Criblura de anul trecut nu a intrat în asfalt. Sătenii au măturat rapid pietrele mai mici şi şi-au făcut alei. Asfaltul se transformă într-un fel de ciorbă care se lipeşte de roţi când e cald“, spune Claudiu Iliescu, un tânăr care face naveta la Hidrocentrala Vidraru, aflată la poalele cetă- ţii Poienari. O maşină împrăştie nisip pe şosea, iar maşinile care trec după ea stârnesc nori de praf.

„Pe măsură ce urcămparcă mă cuprinde regretul“

Barajul Vidraru este locul unde se opresc toţi turiştii de pe Transfăgărăşan, însă acesta zăgăzuieşte o mare de gunoaie. Pe baraj, asfaltul e parcă mai bun, dar odată depăşit te trezeşti sub o posibilă ploaie de bolovani. „Noi am plecat prin ţară, pur şi simplu, la plimbare, de joi şi până duminică. Ne-am spus că trebuie să trecem pe Transfăgărăşan, mai ales că s-a deschis, dar pe măsură ce urcăm parcă mă cuprinde regretul. Nu vreau să stric maşina pe aici, că îmi mai trebuie“, mărturiseşte Mircea Tudorache, din Târgovişte.

După cabana Casa Argeşeană, o parte din gropi au fost astupate, iar şoferii încep să răsufle uşuraţi şi să se uite şi la peisaj. Reveria e curmată brusc aproape de următoarea cabană, Valea cu Peşti, când, într-o curbă apar brusc pietre pe asfalt, iar crat